M******* E***
PetentÎn baza art. 278 alin. 1 şi 3 NCPP, îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul minutei şi dispozitivului deciziei penale nr. 107/27.05.2014 pronunţată de Tribunalul Cluj, cu referire la numărul sentinţei penale prin care contestatorului-condamnat M.E.i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. de la 1969, în sensul că este vorba despre sentinţa penală nr. 1184/18.08.2010 a Judecătoriei Baia-Mare, iar nu sentinţa penală nr. 1987/2009 a Judecătoriei Baia-Mare, cum greşit s-a consemnat. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării prezentei, vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă.
Incheiere indreptare eroare materiala din 30.07.2014În baza art. 425 ind. 1 C.pr.pen. alin. 7 pct. 2 lit. a C.pr.pen. admite contestaţia formulată de contestatorul-condamnat M.E. împotriva sentinţei penale nr. 384/07.03.2014 pronunţată de Judecătoria Gherla, pe care o desfiinţează în întregime.Rejudecând cauza: În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 modificată prin OUG 116/2013 şi art. 4 NCP, admite contestaţia la executare formulată de condamnatul M.E.Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 3 luni aplicată inculpatului M.E.prin sentinţa penală nr. 557/2013 a Judecătoriei Brăila, în pedepsele componente, după cum urmează: 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. 1 şi 2, cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. de la 1969 (sentinţa penală nr. 557/2013 a Judecătoriei Brăila);6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. 2, cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. de la 1969 (sentinţa penală nr. 557/2013 a Judecătoriei Brăila);6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. 2, cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. de la 1969 (sentinţa penală nr. 1691/2010 a Judecătoriei Baia Mare);2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. de la 1969 (sentinţa penală nr. 1987/2009 a Judecătoriei Baia Mare);3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. e,g C.pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. b C.pen. de la 1969 (sentinţa penală nr. 1987/2009 a Judecătoriei Baia Mare); 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. e C.pen. de la 1969, cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. de la 1969 (sentinţa penală nr. 1061/2011 a Judecătoriei Baia Mare);1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. 2, cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. de la 1969 (sentinţa penală nr. 1693/2012 a Judecătoriei Baia Mare);10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept a unor obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, prev. de art. 37 lit. b C.pen. de la 1969 (sentinţa penală nr. 1693/2012 a Judecătoriei Baia Mare);sporul de 3 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 2592/2011 a Judecătoriei Baia Mare; În temeiul art. 4 NCP constată că infracţiunea de port fără drept a unor obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată pentru care i s-a aplicat condamnatului pedepasa de 10 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 1693/2012 a Judecătoriei Baia Mare a fost dezincriminată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 289/2009 şi înlătură executarea pedepsei aplicate pentru această faptă.Contopeşte pedepsele de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. 1 şi 2, cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. de la 1969 (sentinţa penală nr. 557/2013 a Judecătoriei Brăila);6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. 2, cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. de la 1969 (sentinţa penală nr. 557/2013 a Judecătoriei Brăila);6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. 2, cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. de la 1969 (sentinţa penală nr. 1691/2010 a Judecătoriei Baia Mare);2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. de la 1969 (sentinţa penală nr. 1987/2009 a Judecătoriei Baia Mare);3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. e,g C.pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. b C.pen. de la 1969 (sentinţa penală nr. 1987/2009 a Judecătoriei Baia Mare);3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. e C.pen. de la 1969, cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. de la 1969 (sentinţa penală nr. 1061/2011 a Judecătoriei Baia Mare);1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. 2, cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. de la 1969 (sentinţa penală nr. 1693/2012 a Judecătoriei Baia Mare) în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închsioare, pe care o sporeşte cu 3 luni, în final condamnatul M.E.urmând să execute 8 ani şi 3 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 alin. 1, art. 64 alin. 1 lit. a tz. a II-a şi lit. b C.pen. de la 1969. Scade din durata pedepsei perioada executată de la 29.07.2009 la zi. Anulează mandatul de executare nr. 594/2013 emis de Judecătoria Brăila, precum şi formele de executare efectuate în baza sentinţei penale nr. 384/07.03.2014 pronunţată de Judecătoria Gherla, dispunând emiterea unui nou mandat potrivit dispoziţiilor prezentei.În baza art. 272 C.pr.pen., stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat don oficiu, av. David Iulia, care se va avansa din FMJLC.În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta procedură vor rămâne în sarcina statului.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 27.05.2014.
Hotarare 107/2014 din 27.05.2014A.P. la data de 27.05.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.05.2014A.P. la data de 20.05.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.05.2014Amana cauza in vederea efectuarii unei adrese catre Penitenciarul Gherla pentru a comunica la dosar fisa detinutului, precum si copiile tuturor mandatelor de excutare a pedepsei.
Incheiere de sedinta din 30.04.2014