N***** V*****
ReclamantP******* P******** D** D********* - R********** P*** P********* M** S***** A****
PârâtAdmite acţiunea. Anulează Hotărârea nr. 447/04.10.2014 emisă de pârât. Dispune reintegrarea reclamantului în Partidul Poporului Dan Diaconescu. Obligă pe pârât la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 mai 2015, la Tribunalul Argeş - Sec?ie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Hotarare 583/2015 din 22.05.2015Revine cu adresă către pârâtul Partidul Poporului Dan Diaconescu - reprezentat prin pre?edinte Man Simona Alice, cu avertisment de amendă potrivit art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. g Cod de procedură civilă, pentru a depune la dosarul cauzei toate actele care au stat la baza emiterii hotărârii contestate – Hotărârea nr. 447/04.10.2014 a Biroului Naţional de Coordonare al Partidului Poporului Dan Diaconescu, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru comunicare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22 mai 2015. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 aprilie 2015, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 17.04.2015Revine cu adresă către pârâtul Partidul Poporului Dan Diaconescu - reprezentat prin pre?edinte Man Simona Alice, pentru a depune la dosarul cauzei toate actele care au stat la baza emiterii hotărârii contestate – Hotărârea nr. 447/04.10.2014 a Biroului Naţional de Coordonare al Partidului Poporului Dan Diaconescu, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru comunicare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 17 aprilie 2015. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 martie 2015, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 06.03.2015Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de către reclamant. Emite adresă către pârâtul PARTIDUL POPORULUI DAN DIACONESCU - reprezentat prin pre?edinte Man Simona Alice, pentru a depune la dosarul cauzei toate actele care au stat la baza emiterii hotărârii contestate – Hotărârea nr. 447/04.10.2014 a Biroului Naţional de Coordonare al Partidului Poporului Dan Diaconescu, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru comunicare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 06 Martie 2015, pentru când se va cita pârâtul. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Ianuarie 2015, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 30.01.2015