L***** N****** D******
CondamnatÎn temeiul art.595 C.proc.pen rap.la art. 23 alin 1, 8 din Legea 255/2013, respinge contestaţia la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de condamnatul L N D, deţinut în Penitenciarul Timişoara, cu privire la pedeapsa de 2 ani şi 7 luni închisoare, astfel cum a fost stabilită şi aplicată prin s.p. nr. 1498/06.06.2013 a Judecătoriei Timişoara, def. prin dec. nr. 1243/R/17.10.2013 a Curţii de Apel Timişoara, în executarea cărei se află în prezent. În temeiul art. 275 alin. 2 C.proc.pen. dispune obligarea contestatorului la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de stat. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.03.2014.
Hotarare 1112/2014 din 20.03.2014Repune cauza pe rol. Emiterea unei adrese către Judecătoria Lugoj pentru comunicarea sentinţelor penale nr. 84/2011 (dosar nr. 932/252/2010) şi nr. 36/2011 (dosar nr. 3453/252/2009) emise de Judecătoria Lugoj, cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive ale acestora. Fixează termen de judecată la data de 20.03.2014, C7P, ora 9:00, sala 278, care urmează a fi comunicat condamnatului în conf.cu disp art. 23 din Legea 255/2013. Pronunţată în şedinţa publică din 06.03.2014.
Incheiere de sedinta din 06.03.2014