F**** I* M***** S****
PetentAdmite propunerea făcută Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, din cadrul Penitenciarului Baia Mare, privind pe condamnatul FRENŢ MARIUS SORIN, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 562/2012 a Judecătoriei Cluj. şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 709/2012, emis de Judecătoria Cluj. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în Cluj Napoca, P-ţa Mihai Viteazu nr. 25-26, ap.2, jud. Cluj. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei, care se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către apărătorul desemnat din oficiu, av.Ciocotişan Olimpia . Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 15.05.2014.
Hotarare 1320/2014 din 15.05.2014