P******** D* P* L**** J********** R******
ApelantS******** M*****
Intimat InculpatÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** R****** împotriva sentinţei penale nr. 243 din 03.09.2014 a Judecătoriei Rădăuţi, pe care o desfiinţează în totalitate şi în rejudecare: Condamnă pe inculpatul S******** M***** pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică în sânge de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art.87 alin.1 OUG nr.195/2002, cu aplicarea art. 5 Cod penal, la o pedeapsă de 1 an închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal din 1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua şi lit. b C.pen.1969 cu titlu de pedeapsă accesorie. În temeiul art. 81, 82 şi art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei principale aplicate, precum şi a celei accesorii, pe o perioadă de 3 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni în termenul de încercare stabilit. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare de la instanţa de fond. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2015.
Hotarare 59/2015 din 23.01.2015