S* P***** G**** S** - Î* I********* - P*** L**************** I************ S**** E*****
ReclamantS* A***** S**
PârâtRespinge ca nefondată cererea principală formulată de reclamanta S.C. PAGLIO GROUP S.R.L. – societate în faliment, prin lichidator judiciar CABINET DE INSOLVENŢĂ IAMBOR STELA EMILIA, în contradictoriu cu pârâta AGRIRO S.R.L.. Admite în parte cererea reconvenţională precizată formulată de pârâta reclamantă reconvenţională AGRIRO S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvenţională S.C. PAGLIO GROUP S.R.L. – societate în faliment, prin lichidator judiciar CABINET DE INSOLVENŢĂ IAMBOR STELA EMILIA. Constată că pârâta reclamantă reconvenţională AGRIRO S.R.L. deţine faţă de reclamanta pârâtă reconvenţională S.C. PAGLIO GROUP S.R.L. o creanţă în cuantum de 15000 lei reprezentând plată nedatorată efectuată către S.C. PAGLIO GROUP S.R.L. Disjunge capătul de cerere al cererii reconvenţionale precizată formulată de pârâta reclamantă reconvenţională AGRIRO S.R.L. privind obligarea reclamantei pârâte reconvenţionale S.C. PAGLIO GROUP S.R.L. la plata sumei de 237137,33 lei şi dispune formarea unui nou dosar, având ca obiect pretenţii. În cadrul dosarului disjuns menţine suspendarea judecăţii capătului de cerere privind obligarea reclamantei pârâte reconvenţionale S.C. PAGLIO GROUP S.R.L. la plata sumei de 237137,33 lei, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Obligă reclamanta S.C. PAGLIO GROUP S.R.L. la plata către pârâtă a sumei de 855 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bihor şi se soluţionează de Curtea de Apel Oradea. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.03.2016.
Hotarare 70/2016 din 14.03.2016Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea pentru data de 14.03.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.03.2016ÎN VEDEREA DELIBERĂRII,
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2016ÎN VEDEREA VERIFICĂRII CUANTUMULUI TAXEI DE TIMBRU AFERENTĂ CERERII RECONVENŢIONALE,
Incheiere de sedinta din 14.01.2016CONSIDERÂND CONCLUDENTE SOLUŢIONĂRII CAUZEI PROBELE TESTIMONIALE SOLICITATE DE PĂRŢI,
Incheiere de sedinta din 19.11.2015CONSIDERÂND CONCLUDENTE SOLUŢIONĂRII LITIGIULUI PROBELE TESTIMONIALE SOLICITATE DE PĂRŢI,
Incheiere de sedinta din 22.10.2015CONSIDERÂND CONCLUDENTE SOLUŢIONĂRII LITIGIULUI PROBELE TESTIMONIALE SOLICITATE DE PĂRŢI,
Incheiere de sedinta din 24.09.2015CONSIDERÂND CONCLUDENTE SOLUŢIONĂRII CAUZEI PROBELE TESTIMONIALE SOLICITATE DE PĂRŢI,
Incheiere de sedinta din 28.05.2015CONSIDERÂND CONCLUDENTE SOLUŢIONĂRII CAUZEI PROBELE TESTIMONIALE SOLICITATE DE PĂRŢI,
Incheiere de sedinta din 30.04.2015ÎN VEDEREA ADMINISTRĂRII ÎN CAUZĂ A PROBAŢIUNII PRIVIND LUAREA INTEROGATORIILOR PĂRŢILOR,
Incheiere de sedinta din 19.03.2015ÎN VEDEREA TIMBRĂRII ACŢIUNII RECONVENŢIONALE
Incheiere de sedinta din 19.02.2015