P******** D* P* L**** C***** D* A*** A*** I****
ContestatorN*** T*****
Intimat CondamnatAdmite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva sentinţei penale nr. 155/5 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Alba, în dosar nr. 4781/107/2013. Desfiinţează hotărârea penală contestată sub aspectul modalităţii de contopire a pedepselor aplicate prin hotărârile de condamnare dispuse în privinţa condamnatului N.T-D., al perioadelor deduse din pedeapsa rezultantă şi rejudecând în aceste limite: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 155/5 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Alba şi repune în individualitate pedepsele contopite de instanţa de fond. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 72/ 27 martie 2007 pronunţată de Judecătoria Luduş, definitivă prin decizia penală nr. 301/27 mai 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş şi repune în individualitate pedepsele, astfel: - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal; - 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal; - 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal; - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal; - 4 ani închisoare, ca urmare a revocării suspendării pedepsei aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 480 din 30 iulie 1997, de către Judecătoria Turda. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an 6 luni şi 20 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 179/20 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Mureş, definitivă prin decizia penală nr. 28/A/30 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş şi repune în individualitate pedepsele, astfel: - 1 an 5 luni şi 20 de zile închisoare, compusă din pedeapsa 1 an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de evadare, prev. de art. 269 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, la care s-au adăugat 5 luni şi 20 de zile (restul rămas neexecutat din pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 264/2007 a Judecătoriei Luduş, definitivă prin decizia penală nr. 127/2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş); - 1 an 5 luni şi 20 de zile închisoare, rezultată din contopirea, în baza art. 37 lit. a Cod penal, a unei pedepse de 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, prev. de art. 293 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, cu pedeapsa de 1 an 5 luni şi 20 de zile; - 1 an 5 luni şi 20 de zile închisoare, rezultată din contopirea, în baza art. 37 lit. a Cod penal, a unei pedepse de 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 teza I Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, cu pedeapsa de 1 an 5 luni şi 20 de zile; - 1 an 5 luni şi 20 de zile închisoare, rezultată din contopirea, în baza art. 37 lit. a Cod penal, a unei pedepse de 7 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 20 Cod penal, rap. la art. 70 alin. 1,2 din OUG nr. 105/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, cu pedeapsa de 1 an 5 luni şi 20 de zile; - sporul de 1 lună închisoare. Menţine operaţiunea de contopire a pedepselor de 2 ani închisoare, 8 luni închisoare, 1 an închisoare, 8 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 3 luni închisoare şi 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 72/2007 pronunţată de Judecătoria Luduş, definitivă prin decizia penală nr. 301/27 mai 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, precum şi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare. Menţine dispoziţia de revocare a suspendării sub supraveghere privind pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa penală nr. 72/2007 pronunţată de Judecătoria Luduş, definitivă prin decizia penală nr. 301/27 mai 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, precum şi dispoziţia de executare în întregime a acesteia alături de pedeapsa de 4 ani închisoare, rezultând pedeapsa de 6 ani închisoare. Constată că infracţiunea de tăinuire pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 264/05.12.2007 pronunţată de Judecătoria Luduş, definitivă prin decizia penală nr. 127/11.03.2009 a Curţii de Apel Tg. Mureş, precum şi infracţiunea de evadare săvârşită de inculpat în data de 27 mai 2009 formal sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 72/2007 pronunţată de Judecătoria Luduş, definitivă prin decizia penală nr. 301/27 mai 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş. Constată că infracţiunea de evadare a fost comisă de inculpat în stare de recidivă mare postcondamnatorie raportat la condamnarea la pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 264/05.12.2007 pronunţată de Judecătoria Luduş, fiind aplicat prin sentinţa penală nr. 179/20 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Mureş, definitivă prin decizia penală nr. 28/A/30 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, cu autoritate de lucru judecat, tratamentul sancţionator prevăzut de art. 269 Cod penal anterior, respectiv la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracţiunea de evadare a fost adăugat restul rămas neexecutat din pedeapsa de 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 1 an 5 luni şi 20 zile şi menţine aceste dispoziţii. În baza art. 36 alin. 1 Cod penal anterior, raportat la art. 34 lit. b Cod penal anterior, art. 33 lit. a Cod penal anterior, aplicabil potrivit art. 5 alin. 1 din noul Cod penal contopeşte pedeapsa de 6 ani închisoare cu pedeapsa de 1 an 5 luni şi 20 zile închisoare (care include şi pedeapsa de 8 luni închisoare) rezultând pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare. Deduce din pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 72/2007 pronunţată de Judecătoria Luduş, definitivă prin decizia penală nr. 301/27 mai 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş perioada arestului preventiv aferent condamnării la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 480/30 iulie 1997 a Judecătoriei Turda, respectiv din data de 04.02.1995 până în data de 27.02.1995, rezultând un rest de pedeapsă de 5 ani 11 luni şi 7 zile închisoare. În baza art. 39 alin. 2 Cod penal anterior, aplicabil potrivit art. 5 alin. 1 din noul Cod penal contopeşte restul de pedeapsă de 5 ani 11 luni şi 7 zile cu pedepsele de 1 an 5 luni şi 20 zile închisoare, 1 an 5 luni şi 20 zile închisoare, 1 an 5 luni şi 20 zile închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 179/20 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Mureş, definitivă prin decizia penală nr. 28/A/30 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, rezultând pedeapsa cea mai grea de 5 ani 11 luni şi 7 zile, la care se adaugă sporul de 1 lună închisoare, rezultând pedeapsa de 6 ani şi 7 zile închisoare. Deduce din pedeapsa rezultantă perioadele executate, respectiv din data de 16.03.2009 până în data de 26.05.2009 şi din data 13.03.2010 până în data de 07 aprilie 2014. Anulează mandatele de executare a pedepselor emise în baza următoarelor sentinţe penale: sentinţa penală nr. 72/27 martie 2007 pronunţată de Judecătoria Luduş, definitivă prin decizia penală nr. 301/27 mai 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, sentinţa penală nr. 179/20 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Mureş, definitivă prin decizia penală nr. 28/A/30 martie 2012 Curtea de Apel Târgu Mureş. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale contestate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în contestaţie rămân în sarcina acestuia. Acordă onorariul în sumă de 100 lei apărătorului desemnat din oficiu, sumă care se va suporta din fondul special destinat al Ministerului Justiţiei. Definitivă.
Hotarare 151/2014 din 07.04.2014