Ţ***** M***** E******
Inculpatdesemnare traducător
Incheiere de sedinta din 03.03.2017În temeiul art. 396 alin. 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul Ţînţaş Mitică Emanuel pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat , prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002. cu aplicarea art. 5 C.pen, la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 2 C.pen. -1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, şi lit. b C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 83 C.pen din 1969 revocă suspendarea condi?ionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentin?a penală nr.514/19.05.2010 pronunţată de Judecătoria Cluj –Napoca şi dispune executarea acesteia în regim de deten?ie alăturat pedepsei stabilite prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând a executa în total 1 an şi 6 luni. În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Hotarare 20/2015 din 03.02.2015Amână pronunţarea la data de 3.02.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.01.2015Amână pronunţarea în data de 27.01.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2015Amână cauza pentru a se emite mandat de aducere pentru cei 2 martori citaţi penmtru termenul de azi.
Incheiere de sedinta din 09.12.2014Având în vedere lipsa martorilor precum şi a inculpatului la termenul de azi amână cauza .
Incheiere de sedinta din 11.11.2014Amână judecarea cauzei în vederea audierii inculpaţilor şi a celorlalţi martori audiaţi în rechizitoriu .
Incheiere de sedinta din 14.10.2014Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului.
Incheiere de sedinta din 23.09.2014Amână cauza la solicitarea apărătorului inculpatului în vederea pregătirii apărării .
Incheiere de sedinta din 09.09.2014Încuvinţează cererea de amânare formulată de inculpat pentru angajare apărător şi având în vedere totodatălipsa martorilor citaţi pentru termenul de azi în vederea audierii .
Incheiere de sedinta din 24.06.2014Încuviinţat proba cu martori .
Incheiere de sedinta din 10.06.2014Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în data de 11.04.2014 în dosar nr. 1008/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Ţînţaş Mitică Emanuel la data de 10.06.2014.
Incheiere de sedinta din 06.05.2014