I****** L*******
Reclamant ReclamantV******** V*******
Pârât PârâtG***** M****
Pârât PârâtG***** E************ G******
Pârât PârâtD******* S*****
Pârât PârâtAdmite excep?ia de perimare a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu. Constată perimată ac?iunea civilă având ca obiect „partaj judiciar” formulată de reclamanta I****** L*******, în contradictoriu cu pârâţii V******** V*******, G***** M****, Gafiţă Valentin, Spăratu Maria Cocuţa, Dănilă (Haliţă) Eugenia, Haliţă Valentina Mioara, Ghiţun Natalia, Ghiţun Marcel, Eţcu Maria, Ghiţun Gh. Maria, Ghiţun Cristian, Daniliuc Florin, Daniliuc Constantin, Hânceanu Cristina, Hostiuc Eugenia, Ghiţun Profira a lui Mihai, Ghiţun Andrei, Voiniciuc Silvia, Antoneac Virginia şi Andrici Maria. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 ianuarie 2019.
Hotarare 256/2019 din 23.01.2019În baza art. 1551 alin. 1 din Codul de procedură civilă, suspendă judecarea acţiunii civile având ca obiect „partaj judiciar” formulată de reclamanta I****** L******* în contradictoriu cu pârâţii V******** V*******, G***** M****, Gafiţă Valentin, Spăratu Maria Cocuţa, Dănilă (Haliţă) Eugenia, Haliţă Valentina Mioara, Ghiţun Natalia, Ghiţun Marcel, Eţcu Maria, Ghiţun Gh. Maria, Ghiţun Cristian, Daniliuc Florin, Daniliuc Constantin, Hânceanu Cristina, Hostiuc Eugenia, Ghiţun Profira a lui Mihai, Ghiţun Andrei, Voiniciuc Silvia, Antoneac Virginia şi Andrici Maria. Menţine în sarcina reclamantei obligaţiile dispuse prin încheierea de şedinţă din data de 27.04.2017. Cu drept de recurs în mod separat pe toata durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.06.2017.
Incheiere suspendare din 15.06.2017În temeiul dispoziţiilor art. 1081 alin. 1 pct. 2 lit. c) din Codul de procedură civilă, aplică d-lui expert Alexandrov Paul o amendă judiciară în cuantum de 300 lei. Executorie. Cu drept de a formula cerere in reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Se va comunica d-lui expert încheierea de amendare. Pune în vedere reclamantei următoarele obligaţii, sub sancţiunea suspendării cauzei potrivit art. 1551 din Codul de procedură civilă: - să ofere expertului orice lămuriri cu privire la poziţionarea terenurilor pentru care s-a încuviinţat expertiza, potrivit art. 208 alin. 1 din Codul de procedură civilă; - să depună la dosarul cauzei câte o încheiere notarială pentru defuncţii Ghiţun Vasile şi Ghiţun Varvara cu privire la dezbaterea succesorală; - să depună la dosarul cauzei acte de stare civilă pentru pârâţi, astfel: 1. pentru Haliţă Profira: certificatul de căsătorie al acesteia cu Haliţă Gheorghe, certificatul de naştere a lui Haliţă Valentin, certificatele de deces pentru Haliţă Gheorghe şi Haliţă Valentin, certificatul de căsătorie a numitului Haliţă Valentin cu Eugenia, certificatul de naştere pentru pârâta Haliţă Valentina; 2. pentru Ghiţun Dumitru: certificatul de căsătorie a acestuia cu Ghiţun Natalia şi certificatul de naştere a lui Ghiţun Marcel; 3. pentru G***** M****: certificatul de naştere a acesteia; 4. pentru Voiviciuc Virginia: certificatul de naştere al acesteia; 5. pentru Ghiţun Ioan: certificatul de deces al acestuia, certificatul de căsătorie cu Ghiţun Ecaterina, certificatele de naştere pentru Daniliuc Florin, Daniliuc Constantin şi Hânceanu Cristina; 6. pentru Ghiţun Eugenia: certificatele de naştere pentru Gafiţă Valentin şi Spătaru Maria Cocuţa; 7. pentru Ghiţun Mihai: certificatul de deces a lui Ghiţun Mihai, certificatul de căsătorie cu Ghiţun Profira, certificatele de naştere pentru Ghiţun Andrei, Voiniciuc Silvia; Antoneac Virginia; Andrici Maria. Se va reveni cu adresă către d-l expert Alexandrov Paul prin care i se va solicita depună la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu menţiunea că în cazul în care nu se va conforma se va dispune sancţionarea cu amendă judiciară. I se va aduce la cunoştinţă că i s-a pus în vedere reclamantei să indice terenurile la faţa locului. De asemenea, i se va aduce la cunoştinţă că are obligaţia de a efectua o nouă deplasare la faţa locului cu citarea părţilor conform art. 208 din Codul de procedură civilă, iar ulterior să depună raportul de expertiză. În cazul în care nu va depune la dosar raportul de expertiză să motiveze lipsa acestuia pentru următorul termen de judecată. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava prin care i se vor aduce la cunoştinţă dispoziţiile date şi termenul fixat. Amână judecarea cauzei la data de 15 iunie 2017, pentru când se vor cita pârâţii fără termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27 aprilie 2017.
Incheiere de sedinta din 27.04.2017Se va cita d-l expert Alexandrov Paul pentru următorul termen de judecată în vederea formulării de lămuriri cu privire la situaţia constatată. Amână judecarea cauzei la data de 27 aprilie 2017, ora 12, pentru când se vor cita pârâţii fără termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16 martie 2017,
Incheiere de sedinta din 16.03.2017Respinge, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare amendă judiciară formulată de petentul Alexandrov Paul. Fără cale de atac. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.03.2017.
Incheiere de sedinta din 16.03.2017Se va emite adresă către d-l expert Alexandrov Paul prin care i se va pune în vedere să depună la dosarul cauzei chitanţa seria MALBU nr. 024041 din data de 17.10.2016 cu care se face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, în original. I se va aduce la cunoştinţă că în cazul în care nu se va conforma dispoziţiilor instanţei se va dispune anularea cererii de reexaminare ca netimbrată. Amână judecarea cererii de reexaminare amendă la data de 16 martie 2017 pentru când se va cita petentul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 2 februarie 2017,
Incheiere de sedinta din 02.02.2017Se va emite adresă către d-l expert Alexandrov Paul în vederea efectuării lucrării de expertiză şi depunerii raportului de expertiză. I se va aduce la cunoştinţă că în cauză au fost introduşi doi pârâţi, respectiv Gafiţa Valentin şi Spăratu Maria Cocuţa, cu indicarea domiciliilor acestora, în vederea citării. De asemenea, i se va aduce la cunoştinţă că, în cazul în care nu vor fi identificate toate suprafeţele de teren până la următorul teren de judecată, să depună raportul de expertiză pentru suprafeţele identificate până în prezent, pentru a se verifica stadiul lucrărilor, precum şi să indice numele persoanelor care nu au cooperat cu expertul pentru identificarea suprafeţelor de teren. I se va solicita să ia legătura cu reprezentanţii Primăriei Comunei Siminicea în vederea identificării tuturor suprafeţelor de teren. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize Suceava prin care i se vor aduce la cunoştinţă dispoziţiile date şi termenul fixat. Amână judecarea cauzei la data de 16 martie 2017, pentru când se vor cita pârâţii fără termen în cunoştinţă. Constantă că pârâta Spăratu Maria Cocuţa are termen în cunoştinţă în temeiul art. 157 alin. 1 lit. i) din Codul de procedură civilă raportat la art. 229 din Codul de procedură civilă, întrucât procesul verbal de comunicare a citaţiei a fost semnat de către funcţionarul însărcinat cu privirea corespondenţei Pronunţată în şedinţa publică, azi, 2 februarie 2017,
Incheiere de sedinta din 02.02.2017Introduce în cauză în calitate de pârâţii pe moştenitorii defunctei Ghiţun Eugenia, respectiv numiţii Gafiţa Valentin şi Spăratu Maria Cocuţa. Amână judecarea cauzei la data de 02.02.2017, pentru când se vor cita pârâţii fără termen în cunoştinţă. Se vor cita pârâţii Gafiţa Valentin şi Spăratu Maria Cocuţa, la adresele indicate de reclamantă, cu copia cererii de chemare în judecată şi cu solicitarea de a-şi preciza punctul de vedere cu privire la prezenta acţiune până la următorul termen de judecată. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 8.12.2016,
Incheiere de sedinta din 08.12.2016Se va emite adresă către Primăria Comunei Topalu, judeţul Constanţa prin care i se va solicita să depună la dosar Anexa 24 privind pe moştenitorii pârâtei Ghiţun Eugenia, în cazul în care aceasta a fost efectuată. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, ca până la următorul termen de judecată să indice moştenitorii defunctei Ghiţun Eugenia (fostă Gafiţa), în caz contrar urmând a se face aplicarea dispoziţiilor art. 243 din Codul de procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 8 decembrie 2016 pentru când se vor cita pârâţii fără termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20 octombrie 2016,
Incheiere de sedinta din 20.10.2016Se va emite adresă către Primăria Comunei Topalu, judeţul Constanţa prin care i se va solicita să depună la dosar, în copie conformă cu originalul, certificatul de deces emisa pe numele pârâtei Ghiţun Eugenia (fostă Gafiţa), precum şi Anexa 24. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, ca până la următorul termen de judecată să indice moştenitorii defunctei Ghiţun Eugenia (fostă Gafiţa). Stabileşte termen în vederea soluţionării cererii de reexaminare amendă formulată de către d-l expert Alexandrov Paul la data de 20 octombrie 2016, în camera de consiliu. Se va cita d-l expert Alexandrov Paul cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei. I se va aduce la cunoştinţă că are posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei datorate în termen de 3 zile de la data comunicării, cf. art. 39 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 şi cerere de acordare a facilităţilor la plata TJT în termen de 5 zile de la data comunicării, cf. art. 33 alin. 2 din OUG nr. 80/2013. Se va reveni cu adresă către d-l expert Alexandrov Paul prin care i se va solicita să precizeze numele persoanelor care nu au oferit informaţii, deşi s-au prezentat în vederea efectuării expertizei, în vederea sancţionării acestora cu amendă potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură civilă. De asemenea, i se va aduce la cunoştinţă că una dintre părţile din prezenta cauză a decedat şi că se fac verificări cu privire la acest aspect. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava prin care i se vor aduce la cunoştinţă dispoziţiile date şi termenul fixat. Amână judecarea cauzei la data de 20 octombrie 2016 se vor cita pârâţii fără termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 8 septembrie 2016,
Incheiere de sedinta din 08.09.2016În temeiul dispoziţiilor art. 1081 alin. 1 pct. 2 lit. c) din Codul de procedură civilă, aplică d-lui expert Alexandrov Paul o amendă judiciară în cuantum de 500 lei. Executorie. Cu drept de a formula cerere in reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Se va comunica d-lui expert încheierea de amendare. Se va reveni cu adresă către d-l expert Alexandrov Paul prin care i se va solicita să refacă raportul de expertiză. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava prin care i se vor aduce la cunoştinţă dispoziţiile date şi termenul fixat. Amână judecarea cauzei la data de 8 septembrie 2016 pentru când se vor cita pârâţii fără termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 2 iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 02.06.2016Se va reveni cu adresă către d-l expert Alexandrov Paul prin care i se vor comunica, în copie, obiecţiunile formulate de către pârâta G***** M**** şi i se va solicita să refacă raportul de expertiză cu citarea tuturor părţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 208 din Codul de procedură civilă de la 1865, respectiv prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. De asemenea, la întocmirea noului raport de expertiză să aibă în vedere criticile formulate de către parte. I se va solicita să identifice suprafeţele de teren situate în acelaşi loc şi să depună schiţe separate pentru fiecare suprafaţă de teren. I se va aduce la cunoştinţă că în cazul în care nu se cunoaşte cine are posesia terenului să facă această precizare fără a lăsa semne de întrebare în conţinutul raportului de expertiză, iar în cazul în care suprafeţele de teren identificate sunt mai mari decât cele din titlu să se identifice separat terenul din titlu. De asemenea, i se va atrage atenţia că în cazul în care nu va depune raportul de expertiză până la următorul termen de judecată se va dispune sancţionarea sa cu amendă judiciară conform dispoziţiilor din Codul de procedură civilă. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava prin care i se vor aduce la cunoştinţă dispoziţiile date şi termenul fixat. Amână judecarea cauzei la data de 2 iunie 2016 pentru când se vor cita pârâţii fără termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14 aprilie 2016
Incheiere de sedinta din 14.04.2016Se va reveni cu adresă către d-l expert Alexandrov Paul în vederea efectuării lucrării de expertiză dispusă în cauză, cu precizarea că în cazul în care nu se va conforma dispoziţiilor instanţei se va dispune sancţionarea sa. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava prin care i se vor aduce la cunoştinţă dispoziţiile date şi termenul fixat. Amână judecarea cauzei la data de 14 aprilie 2016 pentru când se vor cita pârâţii fără termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25 februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 25.02.2016Se va emite adresă către d-l expert Alexandrov Paul în vederea efectuării lucrării de expertiză dispusă în cauză, cu menţiunea de a preciza în cât timp estimează că va termina lucrarea de expertiză dispusă în cauză, informaţiile de care mai are nevoie pentru finalizarea lucrării de expertiză şi care sunt suprafeţe de teren ce au fost măsurate şi care sunt suprafeţe de teren ce nu au fost măsurate. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava prin care i se vor aduce la cunoştinţă dispoziţiile date şi termenul fixat. Amână judecarea cauzei la data de 25 februarie 2016 pentru când se vor cita pârâţii fără termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21 ianuarie 2016.
Incheiere de sedinta din 21.01.2016Se va reveni cu adresă către d-nul expert Alexandrov Paul, în sensul celor de la fila 288 dosar. Se va reveni cu adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava, în sensul celor de la fila 287 dosar. Amână cauza la data de 21.01.2016, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.12.2015.
Incheiere de sedinta din 03.12.2015Se va emite adresă către pârâţii lipsă, punându-li-se în vedere să colaboreze cu d-nul expert Paul Alexandrov şi să ofere lămuriri cu privire la amplasamentul terenurilor menţionate în cele 5 titluri de proprietate, cu precizarea că în cazul în care nu se vor conforma dispoziţiilor instanţei se va dispune sancţionarea acestora potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă. Pune în vedere părţilor prezente la termenul de astăzi personal şi prin apărător, să colaboreze cu d-nul expert Paul Alexandrov, în vederea întocmirii raportului de expertiză dispus în cauză, cu precizarea că în cazul în care nu se vor conforma dispoziţiilor instanţei se va dispune sancţionarea acestora potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă. Se va reveni cu adresă către d-nul expert Alexandrov Paul, în sensul celor de la fila 250 dosar, cu menţiunea că s-a pus în vedere pârâţilor să colaboreze, solicitându-i să precizeze exact care pârâţi îl împiedică în efectuarea expertizei. Se va reveni cu adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava, în sensul celor de la fila 249 dosar. Amână cauza la data de 03.12.2015, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.10.2015.
Incheiere de sedinta din 15.10.2015Se va emite adresă către d-l expert Alexandrov Paul în vederea efectuării lucrării de expertiză dispusă în cauză, cu menţiunea de a preciza care este stadiul lucrărilor, dacă au fost efectuate măsurători ale tuturor suprafeţelor de teren. De asemenea, i se va solicita să precizeze dacă a fost împiedicat de vreuna dintre părţi în efectuarea lucrării, iar în caz afirmativ să precizeze numele acestora în vederea sancţionării în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava prin care i se vor aduce la cunoştinţă dispoziţiile date şi termenul fixat. Se va emite adresă către pârâta Dănilă Eugenia (Haliţă Eugenia) prin care i se va solicita să depună la dosar, în copie, acte de stare civilă din care să rezulte schimbarea numelui. De asemenea, i se va aduce la cunoştinţă că în prezenta cauză se judecă partajul judiciar după Ghiţun Vasile. Amână judecarea cauzei la data de 15 octombrie 2015 pentru când se vor cita pârâţii fără termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10 septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 10.09.2015Se va emite adresă către d-l expert Alexandrov Paul în vederea efectuării lucrării de expertiză dispusă în cauză, cu precizarea că în cazul în care nu se va conforma dispoziţiilor instanţei se va dispune sancţionarea acestuia, în conformitate cu dispoziţiile art. 1081 pct. 2 lit. c) din Codul de procedură civil. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava prin care i se vor aduce la cunoştinţă dispoziţiile date şi termenul fixat. Amână judecarea cauzei la data de 10 septembrie 2015 pentru când se vor cita pârâţii fără termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11 iunie 2015.
Incheiere de sedinta din 11.06.2015Pune în vedere părţilor să permită accesul expertului la terenuri în vederea efectuării măsurătorilor. Se va emite adresă către d-l expert Alexandrov Paul în vederea efectuării lucrării de expertiză dispusă în cauză şi i se va aduce la cunoştinţă faptul că li s-a pus în vedere părţilor să permită accesul la terenuri în vederea efectuării măsurătorilor. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava prin care i se vor aduce la cunoştinţă dispoziţiile date şi termenul fixat. Amână judecarea cauzei la data de 11 iunie 2015 pentru când se vor cita pârâţii fără termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30 aprilie 2015.
Incheiere de sedinta din 30.04.2015Încuviinţează cererea formulată de d-l expert Jugariu Adrian, sens în care dispune înlocuirea acestuia. Desemnează, prin tragere la sorţi, în temeiul art. 202 din Codul de procedură civilă, expert în cauză, pe d-l Alexandrov Paul (poziţia 1) pentru efectuarea expertizei topografice. Dispune transferul onorariului provizoriu din contul d-lui expert Jugariu Adrian în contul dlui expert Alexandrov Paul. Se va emite adresă către d-l expert Jugaru Adrian prin care i se va aduce la cunoştinţă faptul că a fost admisă cererea de înlocuire formulată şi ca urmare nu mai are calitatea de expert în prezenta cauză. Se va emite adresă către d-l expert Alexandrov Paul prin care i se va aduce la cunoştinţă că a fost desemnat în vederea efectuării lucrării de expertiză dispusă în cauză, obiectivele stabilite şi termenul fixat în vederea depunerii raportului de expertiză. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava prin care i se vor aduce la cunoştinţă faptul că s-a dispus înlocuirea d-lui expert Jugariu Adrian cu d-l expert Alexandrov Paul în vederea efectuării lucrării de expertiză dispusă în cauză. De asemenea, se va aduce la cunoştinţă faptul că s-a dispus transferul onorariului provizoriu în cuantum de 800 lei din contul d-lui expert Jugariu Adrian în contul d-lui expert Alexandrov Paul. Amână judecarea cauzei la data de 30 aprilie 2015 pentru când se vor cita pârâţii fără termen în cunoştinţă. Conform dispoziţiilor art. 153 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se consideră că pârâţii G***** M**** şi Ghiţun Andrei, cunosc termenul de judecată ulterior celui de astăzi, pentru care citaţiile au fost primite personal prin semnătură şi ştampilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 5 martie 2015.
Incheiere de sedinta din 05.03.2015Se va reveni cu adresă către d-l expert Jugaru Adrian în vederea efectuării lucrării de expertiză, cu precizarea că în cazul în care nu se va conforma dispoziţiilor instanţei se va dispune sancţionarea acestuia, în conformitate cu dispoziţiile art. 1081 pct. 2 lit. c) din Codul de procedură civil. Se va reveni cu adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava prin care i se vor aduce la cunoştinţă dispoziţiile date. Amână judecarea cauzei la data de 5 martie 2015 pentru când se vor cita pârâţii fără termen în cunoştinţă. Conform dispoziţiilor art. 153 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se consideră că pârâţii Ghiţun Eugenia, Daniliuc Constantin, Hânceanu Cristina, Ghiţun Profira a lui Mihai, Voiniciuc Silvia, cunosc termenul de judecată ulterior celui de astăzi, pentru care citaţiile au fost primite personal prin semnătură şi ştampilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22 ianuarie 2015.
Incheiere de sedinta din 22.01.2015Încuviinţează următoarele obiective în vederea administrării probei cu expertiza topografice dispusă în cauză: 1. Să se măsoare, să se identifice şi să se evalueze toate trupurile de teren incluse în titlul de proprietate nr. 959/1996, titlul de proprietate nr. 1008/1997, titlul de proprietate nr. 454/1994, titlul de proprietate nr. 1044/1997 şi titlul de proprietate nr. 938/1996; 2. Să se stabilească cine are posesia asupra fiecărui teren în parte; 3. Să se întocmească planurile de situaţie cu privire la suprafeţele de teren. Se va emite adresă către d-l expert Jugaru Adrian în vederea efectuării lucrării de expertiză. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava prin care i se vor aduce la cunoştinţă dispoziţiile date. Amână judecarea cauzei la data de 22 ianuarie 2015 pentru când se vor cita pârâţii. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 4 decembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 04.12.2014Menţine în sarcina reclamantei obligaţia de a depune la dosar dovada achitării onorariului provizoriu aferent lucrării de expertiză fixat în sarcina sa. Pune în vedere apărătoarei reclamantei să formuleze obiective cu privire la terenurile din titlul de proprietate nr. 938/1996. Amână judecarea cauzei la data de 4 decembrie 2014 pentru când se vor cita pârâţii. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 6 noiembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 06.11.2014Încuviinţează pentru reclamantă proba cu expertiza tehnică specialitatea topografică, solicitată prin apărător. Desemnează, prin tragere la sorţi, în temeiul art. 331 din Codul de procedură civilă, expert în cauză, pe domnul Jugariu Adrian (poziţia 12) pentru efectuarea expertizei topografice. Stabileşte onorariul provizoriu în cuantum de 800 lei în sarcina reclamantei şi îi pune acesteia în vedere prin apărător, ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar dovada achitării acestuia. Pune în vedere părţilor să formuleze şi să depună la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de următorul, termen de judecată lista cu obiectivele propuse în vederea efectuării lucrării de expertiză dispusă în cauză. Menţine în sarcina pârâţilor obligaţia de a depune la dosar, în copie, certificatele lor de naştere, certificatele de căsătorie în cazul schimbării numelui de familie şi certificatele de deces pentru fiecare dintre defuncţii pentru care stau în proces, precum şi certificatele de moştenitori în cazul în care le au. Amână judecarea cauzei la data de 6 noiembrie 2014 pentru când se vor cita pârâţii cu menţiunea „personal la interogatoriu”. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 9 octombrie 2014.
Incheiere de sedinta din 09.10.2014Introduce în cauză în calitate de pârâţi pe Ghiţun Cristian, Hostiuc Eugenia şi Ghiţun Profira a lui Mihai, precum şi moştenitorii pârâtei D******* S*****, respectiv: Daniliuc Florin, Daniliuc Constantin şi Hânceanu Cristina. Prorogă administrarea probei cu interogatoriul pârâţilor la următorul termen de judecată. Pune în vedere apărătoarei reclamantei ca pentru termenul următor de judecată să depună la dosar lista cu întrebările formulate în vederea administrării probei cu interogatoriul pârâţilor în numărul de exemplare aferent tuturor pârâţilor. Pune în vedere pârâţilor, prin citaţie şi adrese, să depună la dosar, în copie, certificatele lor de naştere, certificatele de căsătorie în cazul schimbării numelui de familie şi certificatele de deces pentru fiecare dintre defuncţii pentru care stau în proces, precum şi certificatele de moştenitori în cazul în care le au, respectiv: - Haliţă Eugenia şi Haliţă Mioara Valentina să depună pentru Haliţă Valentin, Haliţă Profira şi Haliţă Gheorghe; - Ghiţun Marcel şi Ghiţun Natalia să depună pentru Ghiţun Dumitru; - Ghiţun Cristian şi G***** M**** a lui Gheorghe să depună pentru Ghiţun Gheorghe; - Ghiţun andrei, Andrici Maria, Antoneac Virginia, Voiniciuc Silvia şi Ghiţun Profira să depună pentru Ghiţun Mihai; - pârâta Hostiuc Eugenia cu menţiunea de a depune certificatul său de naştere. Amână judecarea cauzei la data de 9 octombrie 2014 pentru când se vor cita pârâţii cu menţiunea „personal la interogatoriu”. Se vor cita pârâţii Ghiţun Cristian, Costiuc Eugenia şi Ghiţun Profira a lui Mihai, Daniliuc Florin, Daniciuc Constantin şi Hânceanu Cristina, cu copia cererii de chemare în judecată. Constantă că pârâta Antoneac Virginia are termen în cunoştinţă în temeiul în temeiul art. 157 alin. 1 lit. i) din Codul de procedură civilă raportat la art. 229 din Codul de procedură civilă, întrucât procesul verbal de comunicare a citaţiei a fost semnat personal de către aceasta. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11 septembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 11.09.2014Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să precizeze, în scris, dacă solicită introducerea în cauză în calitate de pârâţi a numiţilor Ghiţun Profira soţia lui Ghiţun Mihai, Ghiţun Cristian, fiul lui Ghiţun Gheorghe, şi Hostiuc Eugenia, fiica numitei Ghiţun Ecaterina. Se vor emite adrese către Comisia Comunală Siminicea şi către OCPI Suceava pentru a depune la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii celor 5 titluri de proprietate şi registrul agricol pentru Ghiţun Vasile, Ghiţun Varvara şi pentru cei opt copii ai acestora. Încuviinţează cererea formulată de apărătoarea reclamantei de citare a pârâţilor cu menţiunea „personal la interogatoriu”. Pune în vedere apărătoarei reclamantei să depună la dosar lista cu întrebările formulate în vederea administrării probei cu interogatoriul pârâţilor. Amână judecarea cauzei la data de 11 septembrie 2014 pentru când se vor cita pârâţii cu menţiunea „personal la interogatoriu”. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12 iunie 2014.
Incheiere de sedinta din 12.06.2014Trimite cauza spre soluţionare completului C9.
Incheiere de sedinta din 21.05.2014