E** I********* R* G*** - S* E** K** R****** S**
CreditorD****** M*****
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a urmăririi silite, în toate modalităţile de executare prevăzute de lege, privind pe creditoarea EOS INVESTMENT RO GMBH si pe debitorul D****** M*****. Încuviinţează urmărirea silită în Dosarul de executare silită nr. 848/2014 deschis la BEJA NANU VALENTIN CRISTIAN ŞI DIMACHE VALENTIN GABRIEL, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit din data de 26.10.2007 în vederea executării silite a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu, la care se adaugă cheltuieli de executare silită. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Soluţionată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.09.2014. „Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul executoriu reprezentat Contractul de credit din data de 26.10.2007 pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a urmăririi silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii.”
Incheiere finala dezinvestire din 10.09.2014