H****** R*****
InculpatS*** C******** B****** S*****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 228 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen. condamnă inculpatul H****** R***** (cu date) la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt (faptă săvârşită la data de 05.04.2014). În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului H****** R***** pe o durată de 3 ani în condiţiile art. 92 alin. 1 şi 2 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul H****** R***** va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 C. pen. impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. 3 C. pen. obligă inculpatul H****** R***** ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 3, respectiv în cadrul Fundatiei pentru Promovarea Sanctiunilor Comunitare, ambele cu sediul în mun. Bucureşti. Încredinţează Serviciului de Probaţiune Bucureşti supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile dispuse. În baza art. 91 alin. 4 C. pen. pune în vedere inculpatului H****** R***** dispoziţiile art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Ia act că persoana vătămată S*** C******** B****** S***** (cu date) nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind integral recuperat. În baza art. 274 alin. 1 C. pr. pen. obligă inculpatul H****** R***** să plătească statului suma de 1150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 300 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 29994/05.11.2014, rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Bucureşti. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03.04.2015.
Hotarare 193/2015 din 03.04.2015stabileste data pronuntarii la 03.04.2015
Incheiere de sedinta din 24.03.2015faţă de lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 24.02.2015În baza art. 346 alin. 2 C.pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4427/P/2014 emis la data de 16.10.2014 de către Ministerul Public– Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti privind pe inculpatul H****** R*****, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 N.C.pen. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inc. H****** R*****. Fixează termen de fond la data de 24.02.2015, pentru când se citează inculpatul H****** R***** şi persoana vătămată cu menţiunea că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti în cauză. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13.01.2015.
Incheiere camera preliminara din 13.01.2015