S****** M****
InculpatÎn temeiul art.336 alin.1 Cod pen. cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc.pen., condamnă pe inculpatul S****** M**** la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului (faptă din 24.04.2014). În temeiul art.60 Cod penal, dispune executarea pedepsei în regim privativ de libertate. În temeiul art.67 alin.2 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public şi a dreptului de a conduce vehicule din categoria „B”, prev. de art.66 lit.a, b, k şi i Cod pen., pe o durată de 4 ani, în condiţiile art.68 Cod pen. În temeiul art.65 alin.1 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public şi a dreptului de a conduce vehicule din categoria „B”, în condiţiile art.65 alin.3 Cod penal. În temeiul art.398 raportat la art.274 alin.1 cod proc.pen., obligă pe inculpatul S****** M****, la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17.12.2014.
Hotarare 2235/2014 din 17.12.2014Amana pronuntarea cauzei la 17.12.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2014Acordă un nou termen de judecata fata de lipsa inculpatului, urmand a fi recitat cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 05.11.2014În baza art.346 alin.2 Cod proc.pen., constată legalitatea rechizitoriului nr.2065/P/2014 din data de 10.07.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, legalitatea administrării probelor şi a actelor de urmărire penală . Dispune începerea judecăţii cauzei, privind pe inculpatul S****** M**** sub aspectul săvârşirii infracţiunii privind conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art.336 alin.1 Cod penal. Fixează termen de judecată la data de 05.11.2014. Se citează inculpatul şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi , 10.10.2014
Incheiere camera preliminara din 10.10.2014