D****** V*****
ReclamantD**** F******
PârâtB**** E****
PârâtD****** C********
PârâtD****** A****
PârâtAdmite acţiunea civilă având ca obiect partaj judiciar parţial formulată de reclamantul D****** V***** în contradictoriu cu pârâţii Doltu Floare, B**** E****, D****** C********, D****** A****, Daraban Silvia, Daraban Tincuţa şi Ciutac Augustina. Constată deschisă succesiunea defunctului D****** A****, decedat la data de 28.02.2004, cu ultimul domiciliu în comuna Cornu Luncii, jud. Suceava. Constată că parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din suprafaţa de 2500 mp teren arabil, situată în extravilanul comunei Cornu Luncii jud. Suceava, la locul numit ”Dealu Crucii”, înscris în T.p. 872/13.09.1994 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Suceava, cu următoarele vecinătăţi: moştenitorii lui D****** A****, drum exploatare, Dumitru Zenovia, canal. Dispune sistarea stării de indiviziune. Constată că au calitatea de moştenitori după defunct: reclamantul D****** V*****, în calitate de fiu, cu o cotă legală de 1/2 din succesiune şi pârâta D**** F******, în calitate de fiică, cu o cotă legală de câte 1/2 din succesiune. Constată că sunt străini faţă de succesiune pârâţii B**** E****, D****** C********, D****** A****, Daraban Silvia, Daraban Tincuţa şi Ciutac Augustina. Constată că valoarea bunului este de 2200 lei iar valoare cotei de 1/2 este de 1100 lei. Ia act de înţelegerea părţilor cu privire la modalitatea de împărţire a bunurilor, după cum urmează: Atribuie în lotul reclamantului suprafaţa de 2500 mp teren, situată în extravilanul comunei Cornu Luncii jud. Suceava, la locul numit ”Dealu Crucii”, înscris în T.p. 872/13.09.1994 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Suceava, cu următoarele vecinătăţi: moştenitorii lui D****** A****, drum exploatare, Dumitru Zenovia, canal. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Obligă pârâţii, în solidar, la plata către stat a sumei de 460 lei reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamantul. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Fălticeni. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.05.2015, ora 14:00.
Hotarare 1099/2015 din 14.05.2015Amână pronunţarea cauzei la data de 14.05.2015, ora 14:00. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.05.2015, ora 14:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.05.2015Amână judecarea cauzei la data de 7 mai 2015 pentru depunere plan situaţie. Pronunţată în şedinţa publică din 6 aprilie 2015.
Incheiere de sedinta din 06.04.2015Amână judecarea cauzei la data de 6 aprilie 2015 pentru depunere plan de situaţie. Pronunţată în şedinţa publică din 16 martie 2015.
Incheiere de sedinta din 16.03.2015Admite cererea privind acordarea ajutorului public judiciar. Definitivă. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 26.11.2014