B******* I***
Parte civilăF***** M***** I*****
InculpatF***** M***** I***** - p*** a** o** T********* M***** O**
InculpatCondamnă inculpatul FMI, la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzutăp de art. 208 raportat la art.209 al.1 lit.i Cod penal 1969 cu aplicarea art. 74 al.1 lit a şi c Cod penal 1969 raportat la art. 76 al.1 lit d Cod penal 1969 şi a art. 386 al.10 Cod de procedură penală toate cu aplicarea art. 5 Cod penal persoană vătămată BI. În temeiul art. 12 al. 1 din legea . 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen.1969 În baza art. 5 Cod penal raportat la art. 81 alin. 1 şi 2 C.pen.1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 C.pen.1969 stabileşte un termen de încercare de 2 ani( doi ani) şi 6 (şase) luni, termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen.1969 suspendă executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art.25 al.6 Cod de procedură penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă BI. În temeiul art. 20 al.7 Cod de procedură penală respinge acţiunea civilă formulată de Allianz ?iriac Asigurări SA Bucure?ti, Sucursala Suceava ca inadmisibilă. În baza art.274 alin.1 Cod de proc. pen. obligă pe inculpatul FMI la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat iar suma de 100 lei reprezentând jumătate onorariu apărător oficiu avocat TMO conform delegaţiei 6 din 03.11.2014 va fi virată din fondurile Ministerului de Justiţie.
Hotarare 104/2015 din 06.03.2015Amână pronunţarea la data de 06.03.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2015Pentru lipsa părţilor.
Incheiere de sedinta din 23.01.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 233/138/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi privind pe inculpatul FMI, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.1; 209 alin.1 lit.i Cod penal 1969, cu aplic.art. 5 Cod penal. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr.233/138/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul FMI. Definitivă. În temeiul art. 346 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. se comunică încheierea inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 03 decembrie 2014.
Incheiere camera preliminara din 03.12.2014