O**** V************ A*************** S*******
InculpatS** A*** G*******
Parte civilăS******* J******* D* U****** C*******
Parte civilăFace în cauză aplicarea art.5 NCP. În baza art. 374 pct. 4 N.C.Pr.P. admite cererea inculpatului Oprea Valentin privind judecarea cauzei potrivit procedurii recunoaşterii învinuirii. Respinge cererea formulată de inculpat prin apărător privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunii prev. de art. 180 alin 2 VCP în art. 180 alin 2 VCP cu aplic. art. 73 lit. b VCP. Condamnă pe inculpatul Oprea Valentin , pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violente prevăzută de art. 180 alin 2 VCP cu aplic. art. 320 ind. 1 V.C.p.p. la pedeapsa de 6 luni închisoare. Constată că fapta este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 326/16.10.2012 a Judecătoriei Călăraşi , definitivă prin decizia penală nr 159/25.01.2013 a CAB. În baza art.36 VCP descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare repunând pedepsele în individualitatea lor după cum urmează: 2 ani închisoare pentru art. 192 alin 1 şi 2 VCP cu aplic. art. 320 ind. 7 VC.p.p. şi 3 ani şi 4 luni închisoare pentru art. 211 alin 1 şi alin 2 lit. b şi c VCP cu aplic. art 320 ind 1 alin 7 V.C.P.P În baza art. 33 lit. a VCP şi 34 VCP dispune contopirea celor trei pedepse susmenţionate inculpatul Oprea Valentin având de executat pedeapsa cea mai grea respectiv 3 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 36 alin 3 scade din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 28 ian 2013 la zi. În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului pe perioada executării pedepsei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a Teza II şi lit. b Cod penal. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.461/28.01.2013 a Judecătoriei Călăraşi şi emite un nou mandat în sensul celor dispuse prin prezenta sentinţă. Admite cererea formulată de partea civilă S******* J******* D* U****** C*******. Obligă inculpatul la plata sumei de 776 ,56 lei c/valoarea cheltuielilor de spitalizare pentru partea vătămată S** A*** G*******, către partea civilă S******* J******* D* U****** C*******. Admite în parte cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă S** A*** G*******. Obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei daune morale şi la plata sumei de 2000 lei despăgubiri civile către partea civilă S** A*** G*******. În baza art. 274 alin 1 NCPP obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 272 NCPP onorariu avocat oficiu în sumă de 500 lei se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiţiei ( av. Tudor Marinela -200 lei - Baroul Călăraşi ; av. Boboc Adam-100 lei - Baroul Ialomiţa şi av. Cojocaru Victor -200 lei –Baroul Giurgiu ) . Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei . Dată şi citită în şedinţa publică .
Hotarare 275/2014 din 09.10.2014LIPSĂ DE PEOCEDURĂ.
Incheiere de sedinta din 25.09.2014Constată legalitatea actului de sesizare şi dispune începerea judecătii
Incheiere camera preliminara din 03.09.2014