B******** F***********
InculpatÎn baza art. 386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Bănicioiu Florian Radu, din infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 în infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 336 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi cu aplicarea art. 5 Cod penal condamnă pe inculpatul Bănicioiu Florian Radu la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare. În baza art. 86 ind. 1 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale. În baza art. 86 ind. 2 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal, stabileşte un termen de încercare de 3 ani şi 8 luni. În baza art. 86 ind. 3 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prevăzute la art. 86 ind. 3 alin. 1 lit. a – d şi obligaţia prevăzută la art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. e Cod penal 1969, respectiv: - se va prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş la termenele fixate de această instituţie, respectând planul de măsuri care îi va fi stabilit; - va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte opt zile, precum şi întoarcerea; - va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă; - va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; - nu va conduce nici o categorie de vehicule cu tracţiune mecanică. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86 ind. 4 raportat la art. 83 Cod penal 1969. În baza art. 398 Cod procedură penală raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 800 de lei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2014.
Hotarare 98/2014 din 13.05.2014Conform art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea hotărârii se vor face la data de 13 mai 2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 mai 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.05.2014În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 23.01.2014 în dosarul nr. 1284/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, privind pe inculpatul Bănicioiu Florian Radu, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 1284/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Bănicioiu Florian Radu. Se fixează termen de judecată la data de 5.05.2014, dispunând citarea inculpatului Bănicioiu Florian Radu. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 20.03.2014.
Incheiere camera preliminara din 20.03.2014