T**** M****** A****
CondamnatAdmite cererea formulată de către petenta condamnată T**** M****** A**** astfel cum a fost completată de către petentă prin apărător ales şi în consecinţă: Dispune modificarea obligaţiei stabilită faţă de condamnată prin sentinţapenalănr.1188/10.11.2014 pronunţată în dosarul penal nr.4406/120/2014, definitivă prin necontestare, în sensul că poate să depăşească limita teritorială a judeţului Dâmboviţa, în vederea prezentării la organele de urmărire penală, ori de câte ori va fi citată, precum şi pentru probleme medicale privind pe minora Trifu Teodora Maria sau pe condamnată, care necesită asistenţă medicală de specialitate. Atrage atenţia condamnatei T**** M****** A**** asupra dispoziţiilor art.591 alin. 2 – 5 Cod procedură penală, că încălcarea cu rea credinţă a obligaţiei stabilite potrivit disp. art. 590 Cod procedură penală, conduce la revocarea amânării executării pedepsei şi se va dispune punerea în executare a pedepsei privative de libertate. Potrivit disp. art. 591 alin. 3 Cod procedură penală, instanţa de executare va comunica hotărârea, în ziua pronunţării, organului de poliţie desemnat, jandarmeriei, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte condamnata, organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră. În baza disp. art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu procesul penal, rămân în sarcina statului. Executorie de la data pronunţării. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare pentru condamnată şi procuror. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24.11.2014.
Hotarare 1230/2014 din 24.11.2014