M***** G*******
ReclamantS* W************ S**
PârâtAdmite în parte acţiunea în conflict individual de muncă formulată şi precizată de reclamantul M***** G******* împotriva pârâtei S.C. Wingspedition SRL Deva şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă să-i plătescă reclamantului drepturi bănesti în suma totala de 1026 lei, constituite din 313 lei pentru luna aprilie 2014, 277 lei pentru luna mai 2014 şi 436 lei pentru luna iunie 2014 ,cu inflaţia şi dobînda legală conform OG nr.13/2011,calculate de la scadenţa fiecărei sume şi pînă la data plătii. Respinge în rest actiunea. Obligă pe pârâta să-i plătescă reclamantului suma de 300 lei cheltuieli de judecată partiale. Dispune ca suma de 926 lei reprezentând ajutorul public judiciar acordat reclamantului prin încheierea de sedinţă din data de 16.04.2015 să se avanseze de către stat prin Compartimentul Economic al Tribunalului Hunedoara şi să se achite d-lui expert Apostu Caius Mihai cu titlu de onorariu de expert. Obligă pe pârâtă să plătesca statului suma de 926 lei reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantului prin încheierea de sedinţă din data de 16.04.2015 Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Hunedoara. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.11.2015.
Hotarare 4235/2015 din 26.11.2015Având nevoie de timp pentru deliberare şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, Amână pronunţarea la data de 26.11.2015,
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2015Pentru a se comunica reclamantului înscrisurile depuse de reprezentanta pârâtei,
Incheiere de sedinta din 12.11.2015Având în vedere faptul că pârâta nu a depus la dosar înscrisurile solicitate de instanţă, pentru depunerea acestora,
Incheiere de sedinta din 05.11.2015Pentru ca pârâta să depună la dosar în copie statele de plată şi foile colective de prezenţă în ceea ce îl priveşte pe reclamant, pe perioada în litigiu, copia contractului individual de muncă al reclamantului şi eventualele actele adiţionale încheiate la acest contract,
Incheiere de sedinta din 29.10.2015Pentru ca reprezentanta pârâtei să depună la dosar înscrisurile solicitat de instanţă,
Incheiere de sedinta din 22.10.2015Pentru studiul raportului de expertiză contabilă depus la dosar de expertul contabil şi comunicat reprezentanţilor ambelor părţii,
Incheiere de sedinta din 08.10.2015Încuviinţează cererile de acordare a unui nou termen de judecată formulate de reprezentanta pârâtei şi de expertul contabil,
Incheiere de sedinta din 24.09.2015Pentru ca pârâta să pună la dispoziţia expertului documentele solicitate de către acesta în vederea efectuării expertizei,
Incheiere de sedinta din 03.09.2015Faţă de lipsa raportului de expertiză contabilă şi pentru ca pârâta să pună la dispoziţia expertului contabil înscrisurile solicitate în vederea efectuării expertizei contabile,
Incheiere de sedinta din 11.08.2015Faţă de lipsa raportului de expertiză şi pentru a se comunica reclamantului notele de şedinţă depuse de pârâtă,
Incheiere de sedinta din 18.06.2015Pentru ca pârâta să răspundă solicitărilor instanţei şi în vederea întocmirii raportului de expertiză contabilă,
Incheiere de sedinta din 21.05.2015Pentru a se cita reclamantul având în vedere faptul că apărătorul ales a depus la dosar o adresă prin care arată că s-a reziliat contractul de asistenţă juridică,
Incheiere de sedinta din 07.05.2015Având în vedere faptul că pârâta nu a răspuns solicitărilor instanţei şi pentru a se comunica expertului obiectivele depuse de reprezentatului reclamantului,
Incheiere de sedinta din 23.04.2015Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantul M***** G******* în dosarul nr.5100/97/2014 al Tribunalului Hunedoara şi în consecinţă: Scuteşte pe reclamant de la plata costului total estimat al expertizei datorată de acesta în dosarul nr.5100/97/2014 al Tribunalului Hunedoara respectiv de la plata sumei de 926 lei. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.04. 2015.
Incheiere de sedinta din 16.04.2015Apreciind utilă, concludentă şi perinentă cauzei proba cu suplimentul la interogator, solicitată de reprezentantul reclamantului, o încuviinţează sens în care,
Incheiere de sedinta din 09.04.2015Pentru ca pârâta să îşi exprime punctul de vedere faţă de precizarea de acţiune şi pentru a se efectua o adresă expertului,
Incheiere de sedinta din 26.03.2015Pentru a se efectua o adresă expertului şi pentru ca Inspectoratul Teritorial Muncă al Judeţului Hunedoara să depună la dosar înscrisurile solicitate de instanţă prin adresă,
Incheiere de sedinta din 12.03.2015Pentru a se reveni cu adresă la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului Hunedoara şi în vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamant,
Incheiere de sedinta din 26.02.2015Pentru ca pârâta să depună la dosar înscrisurile solicitate de instanţă,
Incheiere de sedinta din 12.02.2015Apreciind utile, concludente şi pertinente proble propuse de reprezentanta reclamantului respectiv interogatorul pârâtei, proba cu înscrisuri şi proba testimonială, le încuviinţează sens în care,
Incheiere de sedinta din 22.01.2015Potrivit Hotărârii CSM nr. 1147/30.10.2014, începând cu data de 01.01.2015, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale s-a desfiinţat şi s-a înfiinţat Secţia I-a Civilă. Potrivit Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 42/22.12.2014, completul C5 LM - AS a preluat toate cauzele completului C5.
Faţă de lipsa de procedură cu pârâta şi pentru ca reprezentantul reclamantului să depună la dosar un certificat de la Oficiul Registrului comerţului cu privire la sediul şi starea juridică actuală a pârâtei,
Incheiere de sedinta din 08.01.2015Faţă de lipsa de procedură cu pârâta,
Incheiere de sedinta din 13.11.2014