P******** D* P* L**** J********** F******
ApelantP***** N****** F*****
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** F******. Desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 2221/14.10.2014 a Judecătoriei Focşani şi, în rejudecare: În baza disp. art. 386 C.pr.pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 335 al. 1 din noul Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, menţinând pedeapsa de 5 luni închisoare, aplicată inculpatului Pârlog Nicolae Florin, cu reţinerea art. 74 al. 1 lit. a C.pen. din 1969, art. 76 al. 1 lit. e teza I C.pen. din 1969 şi art. 396 al. 10 C.pr.pen. În baza dispoziţiilor art. 71 al. 2 C.pen. din 1969 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit.a teza II şi lit. b C.pen. din 1969. Menţine dispoziţiile privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi, în baza dispoziţiilor art. 71 al. 5 C.pen. din 1969, suspendă şi executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Definitivă.
Hotarare 4/2015 din 06.01.2015Termen 6 ianuarie 2015, acordat la solicitarea apărătorului ales al inculpatului, pentru pregătirea apărării.
Incheiere de sedinta din 02.12.2014