C******* O*******
IntimatP****** T******* G* 3**************
ContestatorÎn conformitate cu art.595 N.c.p.p. şi art.23 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală admite sesizarea privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Galaţi cu privire la persoana privată de libertate C******* O*******. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a teza aIIa şi lit.b şi c C.p. pe o durată de 3 ani aplicată prin sentinţa penală nr.116/23.06.2010 a Tribunalului Brăila, definitivă la 29.11.2010 prin Decizia pen. nr.156/A/9.11.2010 a Curţii de Apel Galaţi şi repune în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează: -pedeapsa de 10 ani închisoare precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a teza aIIa şi lit.b şi c C.p. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale aplicată condamnatului ai sus menţionat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. de disp. art.215 al.1,3,4 şi 5 C.p. cu aplicarea art.41 al.2 C.p. -pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată aceluiaşi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere prev. de art.213 al.1 C.p. (actualul art.238 al.1 N.c.p.) În conformitate cu disp. art.244 al.2 N.c.p. cu aplicarea art.35 al.1 N.c.p. şi referire la art.36 al.1 şi la art.5 N.c.p. reduce de la 10 ani închisoare la 8 ani închisoare pedeapsa aplicată condamnatului C******* O******* pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă comntinuată prev. de art.215 al.1,3,4 şi 5 C.p. cu aplicarea art.41 al.2 C.p. În baza art.38 al.1 N.c.p. raportat la art.39 al.1 lit.b cu referire la art.5 N.c.p. contopeşte pedepsele închisorii în cuantum de 8 ani, respectiv 3 luni mai sus stabilite şi dispune ca cel condamnat să execute o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de disp.art.66 al.1 lit.a,b şi g N.c.p. pe o durată de 3 ani. Deduce, din pedeapsa închisorii astfel stabilită, perioada executată în baza mandatului de executare nr.140/7.12.2010 începând cu 24.02.2009 la zi. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale mai sus menţionate. Dispune anularea mandatului de executare nr.140/7.02.2010 emis de Tribunalul Brăila în baza sentinţei penale nr.116/2010, definitivă la 29.11.2010, şi emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei hotărâri. În conformitate cu disp. art.275 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare în cauză rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Hotarare 355/2014 din 11.04.2014Amână pronunţarea cauzei la 11.04.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.03.2014Amână pronunţarea la 28.03.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.03.2014Amână pronunţarea cauzei la 26.03.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2014