Ş******* M****
PetentI************ J******* D* P****** S******* P*** R***********
IntimatAdmite plângerea formulată de petentul Ş******* M****, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava. Anulează procesul-verbal seria CP nr. 1752908 din 25.05.2012 încheiat de către intimat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.12.2014.
Hotarare 5766/2014 din 03.12.2014Acordă termenul solicitat de apărătorul petentului. Amână judecarea cauzei la data de 03.12.2014 sala 352, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 12.11.2014.
Incheiere de sedinta din 12.11.2014Instanţa, în baza art. 167 alin. 1 din V.C.proc.civ., încuviinţează pentru ambele părţi ca fiind utile, pertinente şi concludente soluţionării prezentei cauze, proba cu înscrisurile aflate la dosar şi, având în vedere dispoziţiile instanţei de recurs, încuviinţează proba testimonială cu martora Oniuc Maria, care va fi citată din com. Dărmăneşti, jud. Suceava şi cu martorul Ştefanco Alexandru, cu acelaşi domiciliu şi proba cu interogatoriul petentului Ş******* M****. Amână judecarea cauzei la data de 12.11.2014 sala 104, pentru când se vor cita părţile, petentul cu menţiunea „personal la interogatoriu” şi pentru când se vor cita martorii. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 22.10.2014.
Incheiere de sedinta din 22.10.2014Trimite dosarul la completul C23, cu termen de judecată la data de 22 octombrie 2014.
Incheiere de sedinta din 10.10.2014În vederea soluţionării cererii de abţinere ,
Incheiere de sedinta din 12.09.2014