Dosar 5182/117/2014 din 24.09.2014

traficul de influenţă (art.291 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5182/117/2014
Data dosar:
24.09.2014
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
traficul de influenţă (art.291 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.01.2015 la ora 8:00

    Complet: Complet VII F NCP
  • Soluţionare

    În baza art. 291 C.pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. şi art. 35 alin. 1 C.pen., condamnă pe inculpata P.T.I.C. la 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată (14 acte materiale). În baza art. 67 alin. 1 C.pen., interzice inculpatei drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege; precum şi dreptul de a ocupa funcţia de inspector şcolar şi de a face parte din comisiile de examene naţionale, de care s-a folosit inculpata pentru săvârşirea infracţiunii, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b, d şi g C.pen., pe o durată de 3 ani, care se va executa după executarea pedepsei principale, conform prevederilor art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege; precum şi dreptul de a ocupa funcţia de inspector şcolar şi de a face parte din comisiile de examene naţionale, de care s-a folosit inculpata pentru săvârşirea infracţiunii, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b, d şi g C.pen.. În baza art. 72 alin. 1 C.pen., deduce din durata pedepsei durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, de la data de 01.09.2014 la zi. În baza art. 399 alin. 1 C.pr.pen., menţine măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpata P**** T**** I**** C*****, cu reşedinţa în comuna Feleacu, str. Principală nr. 60, jud. Cluj, prin încheierea penală nr. 668/31.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj. În baza art. 291 alin. 2 C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpata P**** T**** I**** C***** a sumei de 10300 euro primite ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată. În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.pr.pen., rap. la art. 20 din legea nr. 78/2000, menţine măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanţele din 03.09.2014- asupra sumelor de 2080 euro şi 650 lei- şi respectiv din 19.09.2014- asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, str. Muzeului (actualmente Iuliu Haţieganu) nr. 6, ap. 2, înscris în CF nr. 25977 Cluj-Napoca, nr. topo 11033/II aparţinând inculpatei P**** T**** I**** C***** (fiica lui Desideriu şi Ileana, ns. la 02.12.1959, în prezent deţinută în Penitenciarul Gherla) până la concurenţa sumei de 8077 euro, în vederea confiscării speciale. 2. În baza art. 292 C.pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul P.V.F. la 1(un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. În baza art. 67 alin. 2, art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 2 ani, care va curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform prevederilor art. 68 alin. 1 lit. b C.pen. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă;e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.În baza art. 274 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., obligă pe inculpata P.T.I.C. la plata în favoarea statului a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar pe inculpatul P.V.F. la plata în favoarea statului a sumei de 2400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la comunicare cu părţile. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 28.01.2015.

    Hotarare 41/2015 din 28.01.2015
  • Sedinta din data de 21.01.2015 la ora 10:00

    Complet: Complet VII F NCP
  • Amână cauza

    amână pronunţarea pentru data de 28.01.2015 În baza art. 362 rap. la art. 208 alin. 1 şi 3, cu aplicarea art. 207 alin. 4 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpata P.T.I.C., prin încheierea penală nr. 668/31.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, măsură pe care o menţine începând cu data de astăzi, 21.01.2015. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 21.01.2015.

    Incheiere de sedinta din 21.01.2015
  • Sedinta din data de 10.12.2014 la ora 10:00

    Complet: Complet VII F NCP
  • Amână cauza

    Amana cauza in vederea administrarii probelor incuviintate.

    Incheiere de sedinta din 10.12.2014
  • Sedinta din data de 04.12.2014 la ora 9:00

    Complet: Complet VII F NCP
  • Amână cauza

    În baza art. 221 alin. 6 C.pr.pen., acordă încuviinţare inculpatei P.T.I.C. de a părăsi domiciliul situat în comuna , str. nr. , jud. la datele de 04.12.2014, 11.12.2014 şi respective 18.12.2014, în intervalul orar 10-14, în scopul deplasării la cabinetul medicului stomatolog S F, situat în Cluj-Napoca, str. nr. , ap. , pentru efectuarea unui tratament stomatologic. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 04.12.2014.

    Hotarare intermediara 97/2014 din 04.12.2014
  • Sedinta din data de 25.11.2014 la ora 9:00

    Complet: Complet VII F NCP
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa inculpatului P.V.F.În baza art. 362 rap. la art. 208 alin. 1 şi 3, cu aplicarea art. 207 alin. 4 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpata P.T.I.C., prin încheierea penală nr. 668/31.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, măsură pe care o menţine începând cu data de astăzi, 25.11.2014.În baza art. 221 alin. 6 C.pr.pen., acordă încuviinţare inculpatei P.T.I.C. de a părăsi domiciliul în intervalul orar 10-14, în scopul deplasării la cabinetul medicului stomatolog Sechel Florin, pentru efectuarea unui tratament stomatologic de urgenţă. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică de la data de 25.11.2014.

    Hotarare intermediara 92/2014 din 25.11.2014
  • Sedinta din data de 13.11.2014 la ora 9:00

    Complet: Complet VII F NCP
  • Amână cauza

    Constată legalitatea sesizării instanţei şi dispune începerea judecăţii cauzei, stabilind termen la data de 25.11.2014.

    Incheiere camera preliminara din 13.11.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD