D*** D***** E***
CondamnatS.P.196 : Admite cererea de contopire pedepse formulată de condamnatul D*** D***** E***. În baza art.140 ind.1 alin.2 din Legea 302/2004, republicată: Recunoaşte pe teritoriul României sentinţa penală nr.987/04 mai 2011 pronunţată la 04 mai 2011 de Tribunalul Ordinar din Cagliari – Italia, prin care i s-a aplicat condamnatului D*** D***** E*** o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare şi o amendă în valoare de 14.000 euro pentru infracţiunea de deţinere fără autorizaţie a cantităţii de 1.606,308 gram(brut) de heroină, prevăzută de art.73 punctul 1 bis, d.p.r. nr.309 din 1990(cu ulterioarele modificări ale legii nr.49 din 21 februarie 2006 a Italiei. Recunoaşte pe teritoriul României certificatul de cazier judiciar nr.80094/201/2014/R emis la Roma de autorităţile italiene la data de 23.07.2014. Constată că infracţiunea pentru care condamnatul D*** D***** E*** a fost condamnat prin hotărârea sus menţionată are corespondent în legea română în Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, art.2 alin.1 şi alin. 2. Constată că petentul D*** D***** E*** a executat din această pedeapsă perioada de la 14.11.2010 la 17.05.2013, cu reducerea pedepsei aplicată de Italia cu o durată totală de 180 zile. Constată că petentul D*** D***** E*** se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a 2-a şi b din Codul penal din 1969, aplicată în baza sent. pen. nr.55/D/2012 din data de 06.03.2012 a Tribunalului Bacău, definitivă la 15.04.2013 prin nerecurarea dec. pen. nr.52/26.03.2013 a Curţii de Apel Bacău, în baza căreia s-a emis Mandatul de executare al pedepsei închisorii nr.127/D/2012 din 15.04.2013, emis de Tribunalul Bcău. Constată că petentul D*** D***** E*** a început executarea acestei pedepse la data de 19.05.2014. Constată că cele două infracţiuni sunt concurente. În baza art.585 alin.1 lit.a Cod procedură penală rap. la art.33 alin.1, lit.a şi art.34 lit.b, e Cod penal din 1969, cu aplicarea art.5 C.p.: Contopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a 2-a şi b din Codul penal din 1969 aplicată condamnatului D*** D***** E*** prin sent. pen. nr.55/D/2012 din data de 06.03.2012 a Tribunalului Bacău, definitivă la 15.04.2013 prin nerecurarea dec. pen. nr.52/26.03.2013 a Curţii de Apel Bacău cu pedeapsa de 3 ani închisoare şi amenda de 14000 euro aplicată aceluiaşi petent prin sentinţa penală nr.987/04 mai 2011 pronunţată la 04 mai 2011 de Tribunalul Ordinar din Cagliari – Italia, urmând a aplica petentului pedeapsa dea mai grea, cea de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de 8 luni, în final numitul DUCA DANIEL-EMIL va executa pedeapsa de 3(trei) ani şi 8(opt) luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 lit.a şi b din Noul Cod penal la care adaugă amenda de 14.000 euro. Anulează Mandatul de executare al pedepsei închisorii nr.127/D/2012 din 15.04.2013 emis de Tribunalul Bacău şi dispune emiterea unui nou mandat de executare în conformitate cu prezenta hotărâre din care, în baza art.36 alin.3 Cod penal din 1969, deduce perioadele executate de la 14.11.2010 la 17.05.2013 şi de la data de 19.05.2014 la zi, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Face aplicarea art.65 alin.2 Noul Cod penal în referire la dispoziţiile art. 66 lit.a şi b din Noul Cod penal. Menţine starea de arest a condamnatului şi celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale amintite mai sus. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală: Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art.272 C.p.p. onorariu avocat oficiu (Niţă Eduard Nicolae) în cuantum de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.06.2015.
Hotarare 196/2015 din 03.06.2015Înch.:A.P. la data de 03.06.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.06.2015Înch.:A.P.la data de 02.06.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.05.2015Înch.:A.P.la data de 29.04.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.05.2015ÎNCH.:A.P. LA DATA DE 28.05.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.05.2015ÎNCH.: A.P. la data de 21.05.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.05.2015Înch.: Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 18.05.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.05.2015Înch.f.n.: În baza art.278 C.p.p. îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul Încheierii de şedinţă din data de 25.03.2015 dispusă în D. 5183/256/2014, în sensul că, în loc de: „-dispune acordarea sumei de 201,36 lei, din fondul Ministerului Justi?iei în favoarea doamnei traducător autorizat Olescu Tatiana, reprezentând onorariului cuvenit pentru traducerea efectuată.”, cum din eroare s-a trecut, se va trece: „-dispune acordarea sumei de 201,36 lei, din fondul Ministerului Justi?iei în favoarea doamnei traducător autorizat Bujor Tatiana, reprezentând onorariului cuvenit pentru traducerea efectuată.” Menţine celelalte dispoziţii ale Încheierii de şedinţă din data de 25.03.2015 dispusă în D.5183/256/2014. Se vor face menţiunile corespunzătoare la sfârşitul actului corectat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.04.2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.04.2015TERMEN LA DATA DE 13.05.2015 pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 15.04.2015TERMEN LA DATA DE 15.04.2015
Incheiere de sedinta din 25.03.2015TERMEN LA DATA DE 25.03.2015
Incheiere de sedinta din 04.03.2015termen - 04.03.2015, lipsă relaţii
Incheiere de sedinta din 11.02.2015Amana cauza la 11 februarie 2015, pentru a se continua demersurile catre Biroul National interpol si Statul Italian.
Incheiere de sedinta din 17.12.2014Amana cauza la 17.12.2014, pentru a se solicita relatii suplimentare.
Incheiere de sedinta din 05.11.2014Amana cauza la 05 noiembrie 2014, pentru a se solicita relatii de la autoritati.
Incheiere de sedinta din 24.09.2014