C***** E****
ReclamantT***** V*******
ReclamantN**** A********
ReclamantL***** A******
ReclamantC****** E****
ReclamantAdmite în parte cererea. Obligă pârâta să plătească reclamantelor, dobânda legală aferentă drepturilor băneşti cuvenite prin sentinţa civilă nr. 27 din 7 IANUARIE 2010, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 8066/86/2009 de la data introducerii acţiunii, respectiv de la data de 10.07.2014, până la data plăţii efective a sumelor menţionate prin titlul executoriu. Respinge ca nefundat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la acordarea diferenţelor rezultate din actualizarea sumelor conform ratei inflaţiei. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei Civile a Tribunalului Suceava. Pronunţată în şedinţa publică din 23 octombrie 2014.
Hotarare 1756/2014 din 23.10.2014