C**** C*******
CondamnatÎn temeiul disp. art.585 Cod procedură penală, admite cererea având ca obiect contopire pedepse formulată de către condamnatul C**** C*******, aflat în Penitenciarul Mărgineni şi în consecinţă: În temeiul disp. art.36 alin.2 Cod penal anterior, contopeşte pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit.b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă complementară, aplicată prin sentinţa penală nr. 529 din data de 05.10.2007 pronunţată de către Tribunalul Prahova în dosarul nr. 1403/105/2007, desfiinţată în parte, în latură penală, prin decizia penală nr. 135 din data de 21.10.2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 1982 din data de 27.05.2009 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.80 din data de 05.02.2008 pronunţată de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr.15939/300/2006, definitivă prin decizia penală nr.1493/24.11.2008 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, condamnatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit.b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă complementară. În temeiul disp. art.36 alin.3 Cod penal anterior, deduce din pedeapsa aplicată de 6 ani închisoare perioada executată de la 19.05.2006 la 05.10.2007 (conform sentinţei penale nr.552/14.10.2001 a Judecătoriei Câmpina, anulată în parte în latură penală şi civilă prin sentinţa penală nr. 529 din data de 05.10.2007 pronunţată de către Tribunalul Prahova în dosarul nr. 1403/105/2007, desfiinţată în parte, în latură penală, prin decizia penală nr. 135 din data de 21.10.2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 1982 din data de 27.05.2009 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ) şi de la 21.08.2013 la zi (potrivit sentinţei penale nr.989/14.11.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin nerecurare). Dispune anularea mandatelor nr.175/2008 din 25.11.2008 emis de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti şi nr.563 din 04.06.2009 emis de către Tribunalul Prahova pe numele condamnatului şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. Menţine celelalte dispoziţii ale celor două hotărâri de condamnare menţionate mai sus şi starea de arest a condamnatului. Potrivit disp. art.275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare, incluzând şi suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului care i-a fost desemnat din oficiu condamnatului – avocat Alexe Claudiu Adrian, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.6666/05.01.2015, sumă care va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Dâmboviţa, rămân în sarcina statului. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei dispozitivului sentinţei pentru condamnatul aflat în stare de deţinere şi procuror. Pronunţată în şedinţa publică din 06.02.2015.
Hotarare 137/2015 din 06.02.2015Acordă termen în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu condamnatul.
Incheiere de sedinta din 09.01.2015