D***** R***
InculpatS* R**** B***** S** B******** P*** R*********** V**** O***** M****
Parte civilăÎn temeiul art. 386, alin. 1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D***** R***, din infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 253, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37, lit. b Cod penal din 1969 şi art. 5 Cod penal, în infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 217, alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37, lit. a şi b Cod penal din 1969 şi art. 5 Cod penal. În temeiul art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul D***** R*** pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 217, alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37, lit. a şi b Cod penal din 1969 şi art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 3 luni închisoare, cu consecinţele prevăzute de art. 71, art. 64, lit. a, teza a II-a Cod penal din 1969. În temeiul art. 61 Cod penal din 1969, revocă liberarea condiţionată cu privire la restul de 539 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală 1798/14.10.2009 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin Decizia penală 39/R/20.01.2010 a Curţii de Apel Cluj, rest pe care îl contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 539 zile închisoare, cu consecinţele prevăzute de art. 71, art. 64, lit. a, teza a II-a Cod penal din 1969. În temeiul art. 397, alin. 1, raportat la art. 25, alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, obligă inculpatul la plata sumei de 1560 lei, reprezentând despăgubiri civile, către partea civilă SC Right Betting SRL Bucureşti (prin reprezentant Văsuţ Ovidiu Mihai). În baza art. 274, alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul D***** R*** la plata sumei de 400 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 13 octombrie 2014.
Hotarare 2338/2014 din 13.10.2014Amână pronunţarea la data de 13.10.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2014Raportat la lipsa inculpatului de la acest termen, pentru următorul termen se va emite mandat de aducere pe numele acestuia
Incheiere de sedinta din 08.09.2014În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei şi dispune începerea judecăţii
Incheiere camera preliminara din 24.06.2014