L**** E*********** d** a*** C***** D* A*** O*****
ReclamantC***** S******* d** a*** C***** D* A*** O*****
ReclamantM********* J********
PârâtC***** D* A*** O*****
PârâtAdmite excepţia prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune invocată de pârâtul M********* J********, anterior datei de 03.12.2011 şi pe cale de consecinţă respinge cererea reclamanţilor ca fiind prescrisă pentru această perioadă. Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii: L E A şi C S, în contradictoriu cu pârâţii: M********* J******** şi C***** D* A*** O***** şi în consecinţă: Obligă pârâţii M********* J******** şi C***** D* A*** O*****, la plata în favoarea reclamantei L E A, a dobânzii legale penalizatoare aferentă titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă: - nr.792/LM/2007 a Tribunalului Bihor, pronunţată în dosar civil nr.1566/111/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr.1430/R/2007 a Curţii de Apel Oradea; începând cu data de 03.12.2011 şi până la data plăţii efective, dobândă care se va calcula ţinând seama de plăţile efectuate în tranşe de pârâţi. Obligă pârâţii M********* J******** şi C***** D* A*** O*****, la plata în favoarea reclamanţilor L E A şi C S, a dobânzii legale penalizatoare aferentă titlurilor executorii reprezentate de sentinţele civile: - nr.774/LM/2007 a Tribunalului Bihor, pronunţată în dosar civil nr.1775/111/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr.183/2008-R a Curţii de Apel Oradea; - nr.37/2008 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în dosar civil nr.864/35/2008, irevocabilă prin decizia civilă nr.943/2010-R a Curţii de Apel Oradea; - nr.492/LM/2008 a Tribunalului Bihor, pronunţată în dosar civil nr.5323/111/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr.1286/2009-R a Curţii de Apel Oradea în dosar civil nr.754/35/2009; - nr.960/LM/2007 a Tribunalului Bihor, pronunţată în dosar civil nr.4348/111/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr.621/2008-R a Curţii de Apel Oradea; - nr.471/LM/2010 a Tribunalului Bihor, pronunţată în dosar civil nr.101/111/2010, irevocabilă prin decizia civilă nr.2360/2010-R a Curţii de Apel Oradea; începând cu data de 03.12.2011 şi până la data plăţii efective, dobândă care se va calcula ţinând seama de plăţile efectuate în tranşe de pârâţi. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27.04.2016.
Hotarare 710/2016 din 27.04.2016Pronunţare la 27.04.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.04.2016Suspendat art. 520 alin 4 C.P.C.
Incheiere suspendare din 28.01.2015