C****** P****
ReclamantC****** P**** J*
PârâtC****** I*****
ReclamantSC 2229/19.11.2014 Admite acţiunea civilă formulată de reclamanţii C****** P**** sr.şi C****** I*****, în contradictoriu cu pârâtul C****** P**** jr., Dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat în loc. Vişeu de Sus, str.I.L. Caragiale, nr.3, jud. Maramureş, Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătorie Vişeu de Sus.
Hotarare 2229/2014 din 19.11.2014amână pronunţarea la 19.11.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.11.2014Amână judecarea cauzei la data de 13 noiembrie 2014, pentru când reclamanţii C****** P**** şi C****** I***** au termen în cunoştinţă. Va fi citat pârâtul C****** P**** jr. Se va întocmi adresă către Poliţia Vişeu de Sus căreia i se vor solicita informaţii cu privire la eventualele plângeri formulate de reclamanţi, împotriva pârâtului şi cum au fost soluţionate aceste plângeri, cu menţiunea că în cazul refuzului de a comunica instanţei informaţiile necesare până la termenul acordat se va aplica amendă judiciară comandantului poliţiei, potrivit legii.
Incheiere de sedinta din 09.10.2014Amână judecarea cauzei la data de 9 octombrie 2014, pentru când reclamanţii C****** P**** şi C****** I***** au termen în cunoştinţă. Va fi citat pârâtul C****** P**** jr. Se va întocmi adresă către Poliţia Vişeu de Sus căreia i se vor solicita informaţii cu privire la eventualele plângeri formulate de reclamanţi, împotriva pârâtului şi cum au fost soluţionate aceste plângeri.
Incheiere de sedinta din 11.09.2014Amână judecarea cauzei la data de 11.09.2014. Se va întocmi adresă către Primăria Vişeu de Sus pentru a efectua ancheta socială la domiciliul părţilor. Se va întocmi adresă către Poliţia Vişeu de Sus pentru a comunica relaţii privind sesizările formulate împotriva pârâtului.
Incheiere de sedinta din 26.06.2014