S**** S****************
InculpatÎn baza art. 386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Sandu Silviu Constantin prin rechizitoriul întocmit la data de 30.01.2014 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul de urmărire penală nr.624/P/2012 din infracţiunea prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 în infracţiunea prev. de art.336 alin.1 Cod procedură penală. În temeiul art.336 alin.1 din Codul penal cu referire la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală cu aplic.art.5 din Codul penal condamnă pe inculpatul Sandu Silviu Constantin, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 86 ind. 1 Cod penal din anul 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale. În baza art. 86 ind. 2 Cod penal din anul 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal, stabileşte un termen de încercare de trei ani şi 6 luni. În baza art. 86 ind. 3 Cod penal din anul 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prev. la art. 86 ind. 3 alin. 1 lit. a – d şi art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. e Cod penal din anul 1969,respectiv : - se va prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş la termenele fixate de această instituţie, respectând planul de măsuri care îi va fi stabilit; - va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte opt zile, precum şi întoarcerea; - va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă; - va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; - nu va conduce nicio categorie de vehicule cu tracţiune mecanică. În baza art. 359 Cod procedură penală din anul 1968, pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86 ind.4 rap. la art.83 Cod penal din anul 1969. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2014.
Hotarare 93/2014 din 29.04.2014Amână pronunţarea la data de 29.04.2014. Pronunţată în şedinţă publică azi 24.04.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.04.2014În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în data de 30.01.2014 în dos. nr.624/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, privind pe inculpatul Sandu Silviu Constantin, trimis în judecată, în stare de libertate , pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală prev. şi ped. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 rep., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Sandu Silviu Constantin. Se fixează termen de judecată la data de 24.04.2014, dispunând citarea inculpatului. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 24.03.2014.
Incheiere camera preliminara din 24.03.2014