B*** U******* S************
InculpatI. Condamnă pe inculpatul: B.U.S.T. În temeiul art. 365 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de: - 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, în modalitatea deţinerii fără drept a unor programe informatice şi a unor date informatice şi parole, în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prev. de art. 360 – 364 Cod penal, în formă continuată. În baza art. 55 lit. a rap. la art. 66 al. 1 lit. g, art. 67 al. 1, art. 68 al. 1 lit. c) Cod Penal, interzice inculpatului pe o durată de 1 an, care începe după executarea pedepsei închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, şi anume aceea de operator-programator sisteme informatice. În temeiul art. 65 al. 1 şi 3 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prev. de art. 66 lit. g Cod Penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 72 Cod penal scade din durata pedepsei închisorii pronunţate durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu începând cu data de 16.04.2014 şi până la data de 05.05.2015. În temeiul art. 397 al. 1 rap. la art. 19 al. 1, 4 şi 5 Cod Procedură Penală şi la art. 1357 Cod Civil respinge ca nefondată acţiunea civilă formulată de American Express Company, reprezentată prin domnul Lucian George Grosu, În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal alin. 1 lit. b Cod penal dispune confiscarea specială de la inculpat a următoarelor sisteme informatice utilizate de către inculpat la comiterea infracţiunii: a unui hard-disk extern marca ,,STOREX”, carcasă de culoare gri cu negru având seria 0710MPIX355GEOST01078, cu cablurile aferente; a unui Disk-station model ,,DS213+” cu seria D3L1N09889 şi MAC 0011321E22B9; a unui laptop marca ,,DELL”, carcasă de culoare vişinie având seria (S/N) 1DVQ4R1M11X-R3R; a unui hard-disk extern marca ,,WESTERN DIGITAL” cu seria WCASN0030932, de culoare negru cu cablurile şi încărcătorul aferent; a unui sistem informatic (PC), carcasă de culoare neagră, având seria RC942KKN11112100733 ,,Master Cooler”; a unui hard-disk extern marca ,,WD – My Passport for MAC” cu seria WX41E81JEW84, cu cablurile aferente; a unui suport optic tip CD marca Imation, inscripţionat cu nr. 73; a unui dispozitiv de culoare neagră, fără serie sau alte date de identificare având montată o minicameră video cuplată cu cablaj flexibil, fiind un mini computer denumit Rasberry Pi, model A, având un card de memorie ,,San Disk”, capacitate 32 Gb, culoare albastră. În temeiul art. 162 alin. 4 Cod de Procedură Penală dispune restituirea către inculpatul Borş a unui dispozitiv de stocare a datelor, marca ,,Raid Storage Enclosure”, conţinând un număr de 2 (două) hard disk-uri, unul marca ,,SEAGATE”, capacitate de 500 Gb, având seria s/n 9QGOTTQ, iar unul marca ,,Western Digital”, capacitate 300 Gb, având seria s/n WCAPD140389, cu încărcător la reţea aferent; a unui laptop marca ,,APPLE”, cu carcasă de culoare gri, având seria (s/n) W8811OOR1XR; a unui laptop marca ,,SONY VAIO”, cu carcasă de culoare neagră, având seria IMEI 352375013242870; a unei tablete ,,I-Pad”, carcasă gri cu alb, având seria s/n F4KKICSTF19M, cu cablu aferent; a unui calculator, sistem informatic (PC), marca ,,ACER ASPIRE”, carcasă de culoare portocaliu-metalizat, având seria (s/n) 9WPCRFKU468290004F5600; întrucât nu au legătură cu cauza. Constată că celelalte sisteme informatice şi mijloace de stocare a datelor informatice ridicate de la inculpatul B.U.S.T. cu ocazia percheziţiei domiciliare, menţionate în procesul verbal aflat la filele 44-77 din vol. IV al dosarului de urmărire penală şi precum şi la filele 35-37 din rechizitoriu, nu au fost înaintate la instanţă odată cu dosarul de urmărire penală şi nici ulterior. II. În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. c Cod de Procedură Penală dispune achitarea inculpatului B.U.S.T. pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic prev. de art. 360 alin. 1 şi 2 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic prev. de art. 360 alin. 1-3 Cod penal, ca urmare a înlăturării aliniatului 3 al art. 360 Cod penal, conform încheierii şedinţei publice din data de 19.02.2020 (vol. VII din dosarul instanţei, filele 174-176). În temeiul art. 146 alin. 3 Cod de Procedură Penală dispune conservarea pe durata de arhivare a dosarului a tuturor sistemelor informatice şi suporţilor de stocare a datelor informatice care conţin rezultatul unor măsuri de supraveghere, respectiv: un hard-disk marca ,,WESTERN DIGITAL” cu capacitate de 500 Gb, cu seria WXD1A2445619; un hard-disk marca ,,WESTERN DIGITAL” cu capacitate de 500 Gb, cu seria WXD1A24D3573; un număr de 28 de suporţi optici; un hard-disk marca ,,VERBATIM” seria 530293423502221; un hard-disk marca ,,SEAGATE” seria na498BK7; un hard-disk marca ,,WESTERN DIGITAL” cu capacitate de 500 Gb, cu seria WXE1A2407118, înaintate la Tribunalul Cluj odată cu rechizitoriul emis în cauză. Dispune conservarea, pe durata de arhivare a dosarului, a tuturor sistemelor informatice înaintate de către organele de urmărire penală Tribunalului Cluj la data de 20.10.2015, pe care au fost copiate sistemele informatice şi suporţii ce conţin date informatice ce au fost ridicate de la inculpat la data la care a fost efectuată percheziţia domiciliară. Dispune conservarea, pe durata de arhivare a dosarului, a tuturor sistemelor informatice înaintate de către organele de urmărire penală Tribunalului Cluj la data de 26. 40.2016 şi înregistrate la dosar la data de 27.04.2020 (filele 76-79, vol. III din dosarul instanţei) şi pe care au fost copiate sistemele informatice ridicate de la inculpat şi înaintate instanţei la data mai sus indicată. Obligă inculpatul să plătească către domnul expert Caramihai Mihai diferenţa de onorariu de 24.047,2 lei. Dispoziţie executorie. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 11.000 lei, celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămânând în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare cu Parchetul, cu inculpatul şi cu partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 25 ianuarie 2021, în lipsa participanţilor.
Hotarare 25/2021 din 25.01.2021A.P. 25.01.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.01.2021A.P. 21.01.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.01.2021A.P.07.01.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.12.2020amana pronuntarea pentru data de 24 decembrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.12.2020amana pronuntarea pentru data de 11 decembrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.11.2020stabileste termen pentru pronuntarea solutiei pentru data de 27 noiembrie 2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2020amână cauza pentru data de 16 noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 28.09.2020amână cauza pentru data de 28 septembrie 2020, pentru când se va întocmi adresă către RCS RDS.
Incheiere de sedinta din 06.07.2020amână cauza pentru data de 6 iulie 2020.
Incheiere de sedinta din 04.06.2020În temeiul art. 43 al. 2 din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 21/16.03.2020 dispune suspendarea cauzei, iar în baza art. 43 al. 3 din acelaşi act normativ, în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, tribunalul va lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi pentru efectuarea actelor de procedură
Acauza pentru data de 23 martie 2020, în vederea administrării probaţiunii.
Incheiere de sedinta din 19.02.2020amână cauza pentru data de 19 februarie 2020, ora 12:30, în vederea administrării probaţiunii.
Incheiere de sedinta din 22.01.2020amână cauza pentru data de 22 ianuarie 2020, ora 11:00, pentru când se revine cu adresă către SRI.
Incheiere de sedinta din 09.12.2019amână cauza pentru data de 9 decembrie 2019, ora 11.00
Incheiere de sedinta din 11.11.2019amână cauza pentru data de 11 noiembrie 2019, ora 11.00.
Incheiere de sedinta din 10.10.2019amână cauza pentru data de 10.10.2019, ora 11:00 în vederea administrării probaţiunii.
Incheiere de sedinta din 04.07.2019amână cauza pentru data de 04.07.2019, ora 12:00, în vederea administrării probaţiunii.
Incheiere de sedinta din 03.07.2019amână cauza pentru data de 3 iulie 2019, ora 11.00, în vederea administrării probaţiunii.
Incheiere de sedinta din 27.05.2019amâna cauza pentru data de 27 mai 2019, ora 11.00 faţă de lipsa suplimentului la raportul de expertiză informatică.
Incheiere de sedinta din 22.04.2019amână cauza pentru data de 22 aprilie 2019, ora 11:00 faţă de lipsa răspunsului expertului desemnat în cauză cu privire la obietivele noi încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 25.03.2019faţă de lipsa răspunsului expertului desemnat în cauză cu privire la obietivele noi încuviinţate precum şi faţă de hotărârea AG a judecătorilor Tribunalului Cluj din data de 22 februarie 2019.
Incheiere de sedinta din 25.02.2019faţă de lipsa răspunsului expertului desemnat în cauză cu privire la obietivele noi încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 28.01.2019în vederea întocmirii expertizei informatice încuviinţate în cauză
Incheiere de sedinta din 17.12.2018Amână cauza în vederea comunicării obiecţiunilor şi obiectivelor noi încuviinţate expertului desemnat în cauză.
Incheiere de sedinta din 19.11.2018Apreciind că este util ca tribunalul să se pronunţe la acelaşi moment cu privire la obiecţiunile expertizei informatice formulate atât de către inculpat, cât şi de către DIICOT, instanţa amână cauza.
Incheiere de sedinta din 08.11.2018Pentru ca apărătorul ales al inculpatului să ia legătura cu acesta cu privire la obiecţiunile formulate de parchet, va dispune amânarea judecării cauzei.
Incheiere de sedinta din 11.10.2018Amână cauza pentru data de 11.10.2018, sala 31, ora 11.
Incheiere de sedinta din 13.09.2018amână cauza în vederea reveneirii cu adrese către d.nii experţi
Incheiere de sedinta din 16.08.2018amână cauza în vederea studierii raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 21.06.2018amână cauza în vederea finalizării raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 24.05.2018amână cauza în vederea finalizării expertizei
Incheiere de sedinta din 26.04.2018amână cauza în vedere finalizării expertizei
Incheiere de sedinta din 29.03.2018amână cauza, faţă de lipsa raportului de expertiză şi faţă de lipsa de apărare
Incheiere de sedinta din 01.03.2018Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 01.02.2018Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 21.12.2017Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 16.11.2017Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 19.10.2017Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 21.09.2017Amână cauza pentru data de 21.09.2017, ora 11:00
Incheiere de sedinta din 06.07.2017Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 08.06.2017Amână cauza în vederea efectuării expertizei informatice.
Incheiere de sedinta din 03.04.2017Amână cauza şi acordă termen pentru data de 03.04.2017
Incheiere de sedinta din 06.03.2017Amână cauza şi acordă termen la data de 06.03.2017.
Incheiere de sedinta din 27.01.2017Amână cauza şi acordă termen la data de 27.01.2017
Incheiere de sedinta din 09.01.2017Amână cauza în vederea administrării probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 08.12.2016Amână cauza în vederea administrării probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 04.11.2016Amână cauza în vederea citării experţilor
Incheiere de sedinta din 06.10.2016Amână cauza şi acordă termen la data de 06.10.2016
Incheiere de sedinta din 05.09.2016Amână cauza în vederea emiterii unei adrese către expertul desemnat de instanţă şi expertul parte.
Incheiere de sedinta din 01.08.2016Amână cauza pentru a da posibilitatea reprezentantei parchetului şi apărătorului inculpatului să studieze raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 16.06.2016Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiza.
Incheiere de sedinta din 25.04.2016Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiza.
Incheiere de sedinta din 28.03.2016Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiza.
Incheiere de sedinta din 29.02.2016Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 01.02.2016Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiză.În temeiul art. 362 rap. la art. 208 al. 4 Cod Procedură Penală constată că temeiurile ce au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul B. (în prezent B.U.) S.T., subzistă şi în consecinţă menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul B. (în prezent B.U.) S.T., cu îndeplinirea obligaţiilor impuse inculpatului prin încheierea penală nr. 60/I/30.04.2015 pronunţată în dosarul cu numărul de mai sus, astfel cum au fost modificate aceste obligaţii prin încheierea penală nr. 82/I/22.06.2015, prin încheierea penală nr. 86/I/01.07.2015 şi prin încheierea penală nr. 90/I/23.07.2015, toate pronunţate de Tribunalul Cluj în acelaşi dosar, respingând, implicit, cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar, formulată de către inculpat. În baza art. 275 al. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu inculpatul şi cu reprezentanta Parchetului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 decembrie 2015, în lipsa participanţilor.
Incheiere de sedinta din 14.12.2015Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiză.Menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpatul B.U.S.T..Respinge cererea formulată de către inculpat, prin apărătorul său, de modificare a conţinutului măsurii preventive a controlului judiciar. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu inculpatul şi cu reprezentanta parchetului.
Incheiere de sedinta din 12.11.2015Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiza.
Incheiere de sedinta din 22.10.2015Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 15.10.2015Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiza.În baza art. 215 al. 9 rap. la art. 215 al. 2 lit. a Cod de Procedură Penală respinge cererea formulată de către inculpatul B.U.S.T., privind încuviinţarea părăsirii ţării în vederea deplasării în Spania pentru a participa la numite proceduri medicale. În baza art. 275 al. 2 Cod Procedură Penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 30 de lei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu inculpatul şi cu reprezentanta Parchetului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 septembrie 2015, în lipsa participanţilor. În temeiul art. 362 rap. la art. 208 al. 4 Cod Procedură Penală constată că temeiurile ce au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul B. (în prezent B.U.) S.T., subzistă şi în consecinţă menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul B. (în prezent B.U.) S.T, cu îndeplinirea obligaţiilor impuse inculpatului prin încheierea penală nr. 60/I/30.04.2015 pronunţată în dosarul cu numărul de mai sus, astfel cum au fost modificate aceste obligaţii prin încheierea penală nr. 82/I/22.06.2015, prin încheierea penală nr. 86/I/01.07.2015 şi prin încheierea penală nr. 90/I/23.07.2015, toate pronunţate de Tribunalul Cluj în acelaşi dosar. În baza art. 275 al. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu inculpatul şi cu reprezentanta Parchetului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 septembrie 2015, în lipsa participanţilor.
Incheiere de sedinta din 17.09.2015Amână cauza în vederea administrării probatoriului încuviinţat.În temeiul art. 362 rap. la art. 208 al. 4 Cod Procedură Penală constată că temeiurile ce au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul B.S.T., subzistă şi în consecinţă menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul B.S.T., cu îndeplinirea obligaţiilor impuse inculpatului prin încheierea penală nr. 60/I/30.04.2015 pronunţată în dosarul cu numărul de mai sus. În baza art. 215 al. 9 Cod de Procedură Penală modifică conţinutul obligaţiei stabilite în sarcina inculpatului B.S.T. de a nu folosi nici un sistem informatic, inclusiv telefoane mobile, decât în limita îndeplinirii unor obligaţii de serviciu, şi acordă posibilitatea inculpatului de a utiliza telefoane mobile, fără conexiune la internet, strict cu destinaţia clasică a unui atare mijloc de comunicare. În baza art. 275 al. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu inculpatul şi cu reprezentanta Parchetului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 iulie 2015, în lipsa participanţilor.
Incheiere de sedinta din 23.07.2015Amână cauza în vederea administrării probatoriului încuviinţat. În baza art. 215 al. 9 rap. la art. 215 al. 2 lit. a Cod de Procedură Penală respinge cererea formulată de către inculpatul B.U.S.T. privind încuviinţarea părăsirii ţării în vederea efectuării concediului de odihnă. În baza art. 275 al. 2 Cod Procedură Penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 30 de lei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu inculpatul şi cu reprezentanta Parchetului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iulie 2015, în lipsa participanţilor. În baza art. 215 al. 9 Cod de Procedură Penală admite cererea reprezentantei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj şi modifică conţinutul măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul B.U.S.T., în sensul că impune inculpatului respectarea unei noi obligaţii şi anume aceea prevăzută de art. 215 al. 2 lit. f Cod de Procedură Penală, respectiv de a comunica periodic, şi anume lunar, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. În baza art. 275 al. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu inculpatul şi cu reprezentanta Parchetului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iulie 2015, în lipsa participanţilor.
Incheiere de sedinta din 01.07.2015Amână cauza în vederea administrării probatoriului încuviinţat. În temeiul art. 362 rap. la art. 208 al. 4 Cod Procedură Penală constată că temeiurile ce au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul B.S.T., subzistă şi în consecinţă menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul B.S.T., cu îndeplinirea obligaţiilor impuse inculpatului prin încheierea penală nr. 60/I/30.04.2015 pronunţată în dosarul cu numărul de mai sus. În baza art. 215 al. 9 Cod de Procedură Penală modifică conţinutul obligaţiei stabilite în sarcina inculpatului B.S.T. de a nu folosi nici un sistem informatic, inclusiv telefoane mobile, în sensul că se impune în continuare inculpatului obligaţia de a nu folosi nici un sistem informatic, inclusiv telefoane mobile, decât în limita îndeplinirii unor obligaţii de serviciu. În baza art. 275 al. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu inculpatul şi cu reprezentanta Parchetului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 iunie 2015, în lipsa participanţilor.
Incheiere de sedinta din 22.06.2015Amână cauza pentru a da posibilitatea reprezentantului corporaţiei A.E. să depună mandatul de reprezentare.
Incheiere de sedinta din 28.05.2015Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului, precum şi în vederea citării societăţii A.E., va acorda un nou termen de judecată. În temeiul art. 362 al. 2 rap. la art. 208 al. 2 şi 3 şi la art. 242 al. 2 Cod Procedură Penală înlocuieşte măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul B.S.T. cu măsura controlului judiciar, prev. de art. 211 al. 1 şi 2 rap. la art. 214 Cod de Procedură Penală. Potrivit art. 215 al. 1 Cod de Procedură Penală impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecata ori de cate ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat. În baza art. 215 al. 2 Cod de Procedură Penală impune inculpatului şi respectarea următoarelor obligaţii: a) să nu părăsească ţara, fără încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; b) să nu folosească nici un sistem informatic, inclusiv telefoane mobile. În temeiul art. 215 al. 3 Cod de Procedură Penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Desemnează ca organ de supraveghere a respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar, Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Cluj. În baza art. 215 al. 5 Cod de Procedură Penală dispune comunicarea, la această dată, a câte unei copii de pe prezenta organelor de politie in a căror circumscripţie locuieşte inculpatul, serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor, Politiei de Frontiera Romane si organelor abilitate cu emiterea paşapoartelor. Dispune punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat la domiciliu în altă cauză. În baza art. 275 al. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la de la comunicare cu inculpatul şi cu reprezentanta Parchetului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 aprilie 2015, în lipsa participanţilor.
Incheiere de sedinta din 30.04.2015Admite cererea de acordare a permisiunii părăsirii domiciliului formulată de inculpat. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu inculpatul şi cu procurorul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.04.2015
Hotarare intermediara 54/2015 din 21.04.2015Admite cererea de acordare a permisiunii părăsirii domiciliului formulată de inculpat. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu inculpatul şi cu procurorul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 02.04.2015
Hotarare intermediara 45/2015 din 02.04.2015Admite cererea de acordare a permisiunii părăsirii domiciliului formulată de inculpat. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu inculpatul şi cu procurorul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26.03.2015
Hotarare intermediara 40/2015 din 26.03.2015Admite cererea de acordare a permisiunii părăsirii domiciliului formulată de inculpatul B.S.T. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu inculpatul şi cu procurorul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.03.2015
Hotarare intermediara 31/2015 din 12.03.2015Menţine măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul B.S.T şi respinge implicit cererea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare cu inculpatul şi cu reprezentanta Parchetului.
Hotarare intermediara 27/2015 din 06.03.2015În baza art. 346 al. 4 Cod de Procedură Penală, constatând nulitatea relativă parţială a procesului verbal existent la fila 265, a procesului verbal existent la fila 266 din vol. II, a procesului verbal existent la filele 214-215 din vol. III, a procesului verbal existent la filele 192-199 din vol. III şi a procesului verbal existent la filele 200-213 din vol. III, precum şi a actelor subsecvente, în măsura în care conţin interceptări ale unor comunicări efectuate de inculpat, prin sistem informatic, anterior datei de 14.03.2014, dată începând cu care a fost autorizată măsura supravegherii tehnice a interceptării comunicărilor efectuate de către inculpat prin intermediul sistemelor informatice, potrivit încheierii penale nr. 53/2014, pronunţată în dosarul nr. 1450/117/2014, şi în baza căreia a fost emis mandatul de interceptate nr. 69/UP/2014, şi dispunând excluderea acestor probe, potrivit încheierii din 13.01.2015, dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul B.S.T., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 126 D/P/2013 emis de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj şi înregistrat la Tribunalul Cluj sub număr unic de dosar 5332/117/2014 la data de 6 octombrie 2014, pentru infracţiunile de acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 al. 1, 2, 3 din Noul Cod Penal şi de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, în modalitatea deţinerii fără drept a unor programe informatice şi a unor date informatice şi parole, în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prev. de art.360 – 364 din Noul Cod Penal, în formă continuată, prev. de art. 365 alin. 2 din Noul Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Noul Cod Penal. Cu drept la contestaţie în 3 zile de la comunicare cu procurorul D.I.I.C.O.T. şi cu inculpatul. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 22 ianuarie 2015.
Incheiere camera preliminara din 22.01.2015