S**** A**** R*****
ReclamantS* T** G**** S**
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâta. Dispune anularea deciziei de concediere nr. 115/14.08.2014 emisă de către pârâtă. Dispune anularea Deciziei nr. 116/12.09.2014 emisă de către pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior emiterii deciziei, respectiv acela de economist în cadrul societăţii pârâte. Obligă pârâta la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data de 12.09.2014 şi până la reintegrarea efectivă. Obligă pârâta să efectueze viramentele legale către bugetul asigurărilor sociale de stat, aferente reclamantei, începând cu 12.09.2014 şi până la reintegrare. Respinge cererea privind radierea menţiunilor privind decizia de concediere a reclamantei din evidenţele ITM. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj.
Hotarare 1618/2015 din 11.05.2015AP LA DATA DE 11.05.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.05.2015pentru ptobaţiune
Incheiere de sedinta din 23.02.2015