P****** L**** I****
InculpatD******* G******* R******** A F********* P****** I***
Parte civilăP****** L**** I**** - p*** a** o** C****** M******
InculpatRespinge ca inadmisibilă cererea inculpatului PLI de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 al. 2, 3, 4 şi 5 Cod de procedură penală. Respinge ca inadmisibilă cererea inculpatului PLI de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 al. 7 Cod de procedură penală. Cu drept de recurs în 48 ore de la pronunţare. Respinge cererea formulată de inculpatul PLI de a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de contrabandă prev de art. 270 al. 3 raportat la art.274 din Legea 86/2006 modificată prin O.U.G. 54/2010 în infracţiunea de contrabandă prev de art. 270 al.3 din Legea 86/2006 modificată prin O.U.G. 54/2010 În temeiul art. 396 al.5 raportat la art. 16 al.1 lit. c Cod de procedură penală dispune achitarea inculpatului PLI, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat la o pedeapsă de 2 (doi ) ani şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 3 comb. cu art. 274 din Lg.86/2006 modificată prin O.U.G. 54/2010 cu aplicarea art. 396 al.10 Cod de procedură penală şi a art.75 al.2 lit b Cod penal raportat la art. 79 al.1 Cod penal. În baza art.67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa completară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi lit. b C.pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei. În baza art. 65 al.1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi lit. b C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.65 al.3 C. pen. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 4 (patru) ani, stabilit în condiţiile art. 92 alin. 1,2 Cod penal. În temeiul art. 92 alin. 3 coroborat cu art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, pe cheltuiala inculpatului. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Brodina sau în cadrul Primăriei municipiului Rădăuţi, pe o perioadă de 100 de zile. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 68 al.1 lit. b Cod penal, executarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 112 al.1 lit. a Cod penal dispune confiscarea cantităţii 5000 pachete cu ţigări marca FEST şi 500 pachete ţigări VICEROY cu banderole de marcaj ale statelor Belarus şi Ucraina, conform dovezii de primire seria AAA nr. 10701 din data de 28.07.2014. Respinge cererea de disjungere a acţiunii civile. În baza art. 19 şi art. 397 alin. 1 C. proc. penală şi art. 1357 Cod civil admite acţiunea civilă şi în consecinţă obligă inculpatul PLI, la plata către partea civilă a sumei de 59.419 lei, reprezentând contravaloarea taxelor vamale şi fiscale şi accesoriile aferente acestora calculate conform art. 120 Codului de procedură fiscală. În temeiul art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul PLI la plata către stat a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli judiciare. În temeiul art. 274 al.1 Cod de procedură penală sumele de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu în cursul urmăririi penale avocat Ştreangă Mihai conform delegaţiei nr.188 din 11.07.2014 şi suma de 100 lei reprezentând jumătate onorariu apărător din oficiu în cursul judecăţii avocat Cojocar Mihaela conform delegaţiei 326 vor fi virate din fondurile Ministerului de Justiţie şi rămân în sarcina statului.
Hotarare 96/2015 din 02.03.2015Amână pronunţarea la data de 02.03.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2015Administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 13.02.2015Respinge cererea formulată de inculpat prin apărător cu privire la restituirea cauzei la parchet. Constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat.
Incheiere camera preliminara din 09.01.2015