Dosar 539/180/2014 din 14.01.2014

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 539/180/2014
Data dosar:
14.01.2014
Instanta:
Judecătoria Bacău
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.12.2014 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Soluţionare

    Respinge cererea inculpatului pentru schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare în infracţiunea prevăzută de art. 336 alin.1 C.p. ca nefondată. In temeiul art.396 alin.1,2 Cpp si art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 5 C.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul S****** F***** D*****, fiul lui ROMEO şi ZINICA născut la data de 25.03.1989 în mun. Timişoara cu domiciliul în municipiul Bacău str. Electricienilor nr. 5, judeţul Bacău la pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 1 an şi 2 luni pentru săvârşirea infracţiunii de CONDUCERE PE DRUMURILE PUBLICE A UNUI AUTOVEHICUL DE CĂTRE O PERSOANĂ AVÎND ÎN SÎNGE O ÎMBIBAŢIE ALCOOLICĂ PESTE LIMITA LEGALĂ. În temeiul art.81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art.82 C.p. stabileşte termenul de încercare pe o durată de 3 ani şi 2 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra prev.art.83 C.p. În temeiul art.71 al.1,2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II şi b C.p. În temeiul art.71 al.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II şi b C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.274 al 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 03.12.2014.

    Hotarare 2520/2014 din 03.12.2014
  • Sedinta din data de 20.11.2014 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 03.12.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.11.2014
  • Sedinta din data de 18.09.2014 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    FAŢA DE LIPSA INCULPATULUI T 20.11.2014

    Incheiere de sedinta din 18.09.2014
  • Sedinta din data de 05.06.2014 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    FATA DE LIPSA DE PROCEDURA T 18.09.2014

    Incheiere de sedinta din 05.06.2014
  • Sedinta din data de 15.04.2014 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    În temeiul art 346 alin 2 Cpp constată că instanţa a fost legal sesizată cu rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău nr 11972/P/2012 privind pe inculpatul S****** F***** D*****, trimis în judecată în stare de libertate în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală – prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, modificata şi completata., că probele au fost legal administrate şi că actele de urmărire penală au fost legal efectuate . Dispune începerea judecăţii. Stabileşte termenul de judecată pentru data de 05.06.2014. Se va cita inculpatul. Se va înştiinţa apărătorul. Pronunţată azi, 15.04.2014 .

    Incheiere camera preliminara din 15.04.2014
  • Sedinta din data de 27.02.2014 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 23
  • Amână cauza

    TRIMITE CAUZA LA JUDECATORUL DE CAMERA PRELIMINARA

    Incheiere de sedinta din 27.02.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD