Dosar 5419/305/2014 din 11.11.2014

ucidere din culpă (art.192 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5419/305/2014
Data dosar:
11.11.2014
Instanta:
Judecătoria Sfântu Gheorghe
Departament:
-
Obiect:
ucidere din culpă (art.192 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.03.2015 la ora 9:00

    Complet: C2
  • Condamnare

    Cu aplic. art. 5 NCP: În baza art. 178 al. 2 Cp cu aplic. art. 396 al. 10 Cpp condamnă inculpatul inculpatului NICOARĂ ADRIAN MARIAN, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 71 alin. 1 C.pen. din 1969 cu aplic art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a) şi b C.pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale a închisorii. În baza art. 81 al. 1 C.pen. din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani şi 6 luni, reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. din 1969. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. din 1969 suspendă executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi lit. b C.pen. din 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. din 1969 a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii cu intenţie a unei noi infracţiuni. În baza art. 19, 397 Cpp rap. la art. 1357 C.civ. şi art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995, - admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P***** A**** şi obligă partea responsabilă civilmente, societatea de asigurare ALLIANZ ŢIRIAC, la plata către aceasta a sumelor de 7.950 lei daune materiale şi 25.000 euro daune morale (în echivalent lei la curs BNR la data plăţii), respingând restul pretenţiilor formulate în cauză; - admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P***** R***** şi obligă partea responsabilă civilmente, societatea de asigurare ALLIANZ ŢIRIAC, la plata către aceasta a sumei de 20.000 euro daune morale (în echivalent lei la curs BNR la data plăţii), respingând restul pretenţiilor formulate în cauză; Constată că Spitalul Judeţean de Urgenţă ,,Dr. Fogolyan Kristof” Sfântu Gheorghe nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 397 alin. 3 Cpp dispune ridicarea custodiei instituite prin procesul verbal din 11.12.2012 (f. 40 dup) şi restituirea autoturismului marca Renault Megane către utilizatorul S.C. Autoliv România S.A. În baza art. 274 al. 1 Cpp obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1700 lei. În baza art. 276 al. 1, 2 şi 6 Cpp şi art. 50 din Legea 136/1995 obligă partea responsabilă civilmente, societatea de asigurare ALLIANZ ŢIRIAC, la plata către părţile civile a sumei de 2.100 lei reprezentând cheltuieli judiciare făcute de părţi. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.03.2015.

    Hotarare 25/2015 din 09.03.2015
  • Sedinta din data de 23.02.2015 la ora 9:00

    Complet: C2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 09 martie 2015

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.02.2015
  • Sedinta din data de 10.02.2015 la ora 9:00

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Admite cererea , prelungeşte dovada de circulaţie Amână pronunţarea la data de 23.02.2015

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2015
  • Sedinta din data de 19.01.2015 la ora 9:00

    Complet: C10
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa de procedură cu Spitalul Judeţean de dr. Fogolyan Kriston Sf. Gheorghe

    Incheiere de sedinta din 19.01.2015
  • Sedinta din data de 12.01.2015 la ora 9:00

    Complet: C10
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de inculpat, prelungeşte dovada de circulaţie.

    Incheiere de sedinta din 12.01.2015
  • Sedinta din data de 05.01.2015 la ora 9:00

    Complet: C10
  • Amână cauza

    În baza art. 346 al. 2 Cpp constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul numărul 3284/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe privind pe inculpatul NICOARĂ ADRIAN MARIAN trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpa prevăzută de art. 192 alin. 2 NCp. Dispune începerea judecăţii cu privire la inculpat. În baza art. 346 al. 7 Cpp fixează termen de judecată în data de 19.01.2014, complet C10, pentru când se citează inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente (la adresele de domiciliu şi la domiciliul ales pentru comunicare acte procedură – conform rechizitoriu). În temeiul art. 91 alin 4 Cpp constată încetată delegaţia apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat ca urmare a prezentării apărătorului ales şi stabileşte un onorariu în cuantum de 50 lei corespunzător prestaţiilor efectuate până la data încetării însărcinării, care se avansează în conturile Baroului Covasna din fondurile Ministerului Justiţiei Se emite adresă pentru comunicarea fişei de cazier a inculpatului şi se ataşează fişa de evidenţă a conducătorului auto. Se emite adresă către inculpat prin care i se aduce la cunoştinţă că: - în conformitate cu dispoziţiile art. 374 al. 4, art. 375 al. 1 şi art. 396 al. 10 Cpp judecarea cauzei poate avea loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă inculpatul, personal, recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, situaţie în care beneficiază de o reducere cu 1/3 a limitelor pedepsei închisorii iar în cazul amenzii cu o pătrime. - în conformitate cu art. 353 al. 4 Cpp neprezentarea părţii legal citate nu împiedică judecarea cauzei, astfel că în situaţia în care nu se va prezenta în faţa instanţei cauza se va soluţiona şi în lipsa sa. Se emit adrese către părţile civile prin care li se pun în vedere următoarele: - în conformitate cu art. 20 Cpp constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti, în scris sau oral, cu indicarea naturii şi a întinderii pretenţiilor, a motivelor şi probelor pe care acestea se întemeiază. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu azi, 05.01.2015.

    Incheiere camera preliminara din 05.01.2015
  • Sedinta din data de 12.12.2014 la ora 9:00

    Complet: C10
  • Amână cauza

    Se citează partea responsabilă civilmente S.C.Alinz Ţiriac Asigurări S.A. cu menţiunea că poate formularea de cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală până la data de 05.01.2014. Pune în vedere părţilor prezente că pot formula de cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală până la data de 05.01.2014. Admite cererea formulată de inculpatul NICOARĂ ADRIAN MARIAN, Prelungeşte dovada de circulaţie eliberată de organele de poliţie inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.12.2014 până la data de 12.01.2014, inclusiv. Copie de pe prezenta încheiere se comunică şefului Serviciului Poliţiei Rutiere şi inculpatului. Cu drept de apel o dată cu fondul. Amână cauza şi fixează termen pentru data de 05 ianuarie 2015. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.12.2014.

    Incheiere camera preliminara din 12.12.2014
  • Sedinta din data de 14.11.2014 la ora 9:00

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de inculpatul NICOARĂ ADRIAN MARIAN, Prelungeşte dovada de circulaţie pe o perioadă de 30 de zile,

    Incheiere de sedinta din 14.11.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD