N***** M****
ReclamantS* O** P***** S*
PârâtAdmite acţiunea precizată. Constată că reclamantul a desfăşurat în perioada 01.07.1991-31.12.1998 în cadrul pârâtei activitate în grupa I de muncă, în procent de 50% şi, în consecinţă, o obligă pe aceasta să elibereze adeverinţă în acest sens. Constată că reclamantul a desfăşurat în perioada septembrie 1993 – mai 1994, în Iran, activitate în grupa I de muncă, în procent de 100% şi, în consecinţă, o obligă pe aceasta să elibereze adeverinţă din care să rezulte acesta aspect, precum şi salariile brute încasate pentru munca depusă. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.10.2015.
Hotarare 2217/2015 din 28.10.2015Se reia procedura de citare cu societatea pârâtă. Se revine cu adresă către OMV PETROM SA şi se solicită înaintarea la dosar a unei copii, conforme cu originalul, de pe tabelul nr.19754/31.05.1990, referitor la încadrarea instalaţiilor şi personalului în grupe de muncă, întocmit în aplicarea HG nr. 456/1990 precum şi a unei copii, conforme cu originalul, de pe procesul verbal încheiat cu prilejul şedinţei care a avut loc între sindicat şi patronat, prin care s-a convenit ca şefii de formaţie, încadraţi în grupa II de muncă, fiind conducători de instalaţii polimeri, să fie încadraţi în grupa I de muncă în procent de 50%. Amână judecarea cauzei la 28.10.2015. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Septembrie 2015, la Tribunalul Argeş- Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 16.09.2015Se revine cu adresă către OMV PETROM SA şi se solicită înaintarea la dosar a unei copii, conforme cu originalul, de pe tabelul nr.19754/31.05.1990, referitor la încadrarea instalaţiilor şi personalului în grupe de muncă, întocmit în aplicarea HG nr. 456/1990 precum şi a unei copii, conforme cu originalul, de pe procesul verbal încheiat cu prilejul şedinţei care a avut loc între sindicat şi patronat, prin care s-a convenit ca şefii de formaţie, încadraţi în grupa II de muncă, fiind conducători de instalaţii polimeri, să fie încadraţi în grupa I de muncă în procent de 50%. Se citează societatea pârâtă. Amână judecarea cauzei la 16.09.2015. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 iunie2015 la Tribunalul Argeş Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 03.06.2015Se emite adresă către OMV PETROM SA şi se solicită înaintarea la dosar a unei copii, conforme cu originalul, de pe tabelul nr.19754/31.05.1990, referitor la încadrarea instalaţiilor şi personalului în grupe de muncă, întocmit în aplicarea HG nr. 456/1990 precum şi a unei copii, conforme cu originalul, de pe procesul verbal încheiat cu prilejul şedinţei care a avut loc între sindicat şi patronat, prin care s-a convenit ca şefii de formaţie, încadraţi în grupa II de muncă, fiind conducători de instalaţii polimeri, să fie încadraţi în grupa I de muncă în procent de 50%. Se citează societatea pârâtă. Amână judecarea cauzei la 03.06.2015. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Mai 2015 la Tribunalul Argeş Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 06.05.2015Având în vedere precizările şi completările reclamantului constată necesară amânarea cauzei pentru ca acestea să fie aduse la cunoştinţa reprezentanţilor societăţii pârâte în vederea formulării de apărări. Se citează societatea pârâtă cu un exemplar de pe precizările şi completările depuse de reclamant. Amână judecarea cauzei la 06.05.2015. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Aprilie 2015, la Tribunalul Argeş Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 08.04.2015