P**** M****
ReclamantC*** T********** D* P***** M****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta P**** M**** (cu CNP şi cu dom.), în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş (cu sediul). Constată încetată executarea pornită în baza deciziei nr. 243331/21.11.2013 emise de pârâtă. Respinge restul pretenţiilor reclamantei, astfel: - ca rămase fără obiect, cele privind anularea deciziei nr. 243331/5.03.2014 emise de pârâtă; - ca nefondate, restul pretenţiilor. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 4 decembrie 2014.
Hotarare 1743/2014 din 04.12.2014-amânarea cauzei pentru a se depune de către pârâtă buletinul de calcul si imaginea plătilor.
Incheiere de sedinta din 11.09.2014- pentru a se depune dosarul de pensionare.
Incheiere de sedinta din 29.04.2014