M****** I**** D*****
InculpatÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu cu inculpatul MISĂILĂ IONUŢ DANIEL, cercetat în dosarul penal nr. 2594/P/2014 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal. În baza art. 336 alin. 1 Cod penal condamnă inculpatul MISĂILĂ IONUŢ DANIEL (...) pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, la pedeapsa de 5.400 lei amendă penală, echivalentul a 180 zile-amendă. În baza art. 63 alin. 1 Cod penal atrage atenţia inculpatului că, în situaţia neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, aceasta va fi înlocuită cu pedeapsa închisorii. Prezenta hotărâre se comunică, la data rămânerii definitive, Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov care va proceda potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. 5 din OUG nr. 195/2002. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, Constantin Emanuela Georgiana, în cuantum de 200 lei, conform delegaţiei nr. 005869/08.09.2014, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Ilfov. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1.100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în sedinţă publică, astăzi, 10.10.2014.
Hotarare 464/2014 din 10.10.2014Pronuntarea la data de 10.10.2014.
Incheiere de sedinta din 09.10.2014Lipsă de procedură. Revenire cu adresă în vederea comunicării cazierului judiciar al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 11.09.2014