G******* L*****
InculpatAdmite cererea formulată de către reprezentantul Ministerului Public. În baza art. 5 Cod penal cu referire la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 371 din 20.05.2014, constată că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969. În baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului G******* L***** în actul de sesizare a instanţei din infracţiunea de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal în infracţiunea de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal. În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă inculpatul G******* L***** (...) pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal din 1969 menţine anularea beneficiului supendării condiţionate a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 43/13.02.2013 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr.4359/2012, definitivă prin nerecurare, măsură dispusă prin sentinţa penală nr. 381/15.07.2013 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr.4301/2013, definitivă prin neapelare. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal din 1969 menţine anularea beneficiului supendării condiţionate a executării pedepsei de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 171/25.04.2013 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 8418/2012, definitivă prin nerecurare, măsură dispusă prin sentinţa penală nr.771/30.12.2013 pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 5981/1748/2013, definitivă prin decizia penală nr. 213/03.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti. Constată că infracţiunea ce a făcut obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 307/07.06.2012 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 3635/2012, definitivă prin neapelare, nr. 43/13.02.2013 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. 4359/2012, definitivă prin nerecurare, nr. 171/25.04.2013 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 8418/2012, definitivă prin nerecurare, nr. 381/15.07.2013 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 4301/2013, definitivă prin neapelare şi nr. 771/30.12.2013 pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 5981/1748/2013, definitivă prin decizia penală nr. 213/03.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.307/07.06.2012 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 3635/2012, definitivă prin neapelare şi repune în individualitatea lor pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare (aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002), 1 an şi 6 luni închisoare (aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002), 1 an şi 6 luni închisoare (aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002) şi 1 an şi 6 luni închisoare (aplicată pentru săvârşirea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.171/25.04.2013 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 8418/2012, definitivă prin nerecurare şi repune în individualitatea lor pedepsele de 1 an închisoare (aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002) şi 1 an închisoare (aplicată pentru săvârşirea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.771/30.12.2013 pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 5981/1748/2013, definitivă prin decizia penală nr. 213/03.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti şi repune în individualitatea lor pedepsele de 1 an închisoare (aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002), 1 an închisoare (aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 85 alin. 2 din OUG 195/2002) şi 1 an închisoare (aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 85 alin. 2 din OUG 195/2002), 1 an si 6 luni închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 307/07.06.2012 a Judecatoriei Buftea), 1 an si 6 luni închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr.307/07.06.2012 a Judecatoriei Buftea), 1 an si 6 luni închisoare (aplicată prin sentinţa penalănr.307/07.06.2012 a Judecatoriei Buftea), 1 an si 6 luni închisoare (aplicată prin sentinţa penalănr.307/07.06.2012 a Judecatoriei Buftea), 2 ani închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 43/13.02.2013 a Judecatoriei Oltenita), 1 an închisoare (aplicată prin sentinţa penalănr. 171/25.04.2013 a Judecatoriei Buftea), 1 an închisoare (aplicată prin sentinţa penalănr. 171/25.04.2013 a Judecatoriei Buftea) şi 1 an si 6 luni închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 381/15.07.2013 a Judecatoriei Buftea). În temeiul art. 36 alin. 1 Cod penal din 1969, cu referire la art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal din 1969, contopeşte pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare (aplicată prin prezenta), cu pedepsele aplicate prin sentinţele penale nr.307/07.06.2012 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr.3635/2012, definitivă prin neapelare, nr.43/13.02.2013 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr.4359/2012, definitivă prin nerecurare, nr.171/25.04.2013 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr.8418/2012, definitivă prin nerecurare, nr.381/15.07.2013 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr.4301/2013, definitivă prin neapelare şi nr.771/30.12.2013 pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr.5981/1748/2013, definitivă prin decizia penală nr. 213/03.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, aşa cum au fost repuse în individualitatea lor, rezultând pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, sporită cu 1 (un) an, în final inculpatul urmând să execute 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare închisoare. Pedeapsa se execută în regim de detenţie în conformitate cu prevederile art. 57 Cod penal din 1969. În baza art. 71 alin. 1 Cod penal din 1969 interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969. Ia act că inculpatul se află în executarea pedepsei dispuse prin sentinţa penală nr. 771/30.12.2013 pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 5981/1748/2013. În baza art. 36 alin. 3 Cod penal din 1969 scade din pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare închisoare aplicată inculpatului, durata pedepsei executate de la 27.08.2013 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1585/07.03.2014 emis în baza sentinţei penale nr.771/30.12.2013 pronunţată de Judecătoria Cornetu şi dispune emiterea unor noi formalităţi de executare, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu Ionescu Mariana, în cuantum de 200 lei, conform împuternicirii nr. 005769/08.09.2014, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Ilfov. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 2.350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.12.2014.
Hotarare 573/2014 din 11.12.2014Pronuntarea la data de 11.12.2014.
Incheiere de sedinta din 27.11.2014Atasarea sentintei penale nr.771/13 pronuntată de Judecătoria Cornetu împreună cu referatul corespunzător întocmit de Bir. Ex. Pen.
Incheiere de sedinta din 13.11.2014În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3587/P/2011 întocmit la data de 22.08.2014 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului G******* L***** pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehciul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal. În temeiul aceloraşi dispoziţii procedurale, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul G******* L*****. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 03.10.2014.
Incheiere camera preliminara din 03.10.2014