C******* I**
CondamnatP******** D* P* L**** J********** M******** C***
IntimatM******** C***
IntimatÎn baza dispoziţiilor art. 595 din Legea nr. 135/2010, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 286/2009, admite sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul M******** C***, cu privire la persoana privată de libertate C******* I**, deţinut în Penitenciarul M******** C*** şi, în consecinţă, descontopind pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c Cod penal, la care a fost condamnat deţinutul prin Sentinţa penală nr. 718/2004 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin neapelare, repune pedepsele componente în individualitatea lor, după cum urmează: 1. pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de „înşelăciune”, stabilită prin Sentinţa penală nr. 373/2000 a Tribunalului Braşov, definitivă prin neapelare; 2. pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală gravă”, stabilită prin Sentinţa penală nr. 420/1999 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin Decizia penală nr. 1072/1999 a Tribunalului Galaţi; 3. pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „înşelăciune”, stabilită prin Sentinţa penală nr. 718/2004 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin neapelare. În baza art. 6 alin. 1 şi 5 din Legea nr. 286/2009, coroborat cu art. 244 alin. 1 şi 2 şi art. 67 alin. 1 din Legea nr. 286/2009, reduce şi dispune înlocuirea pedepsei de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c Cod penal, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de „înşelăciune” prin Sentinţa penală nr. 435/S/2010 a Tribunalului Braşov, cu pedeapsa de 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea dreptului de a exercita profesia de comerciant, conform art. 66 alin. 1 lit. g din Legea nr. 286/2009. În baza art. 41 alin. 1 din Noul Cod penal, constată că infracţiunea pentru care a fost condamnat deţinutul prin Sentinţa penală nr. 718/2004 a Judecătoriei Tecuci a fost săvârşită de acesta în stare de pluralitate intermediară în raport de pedeapsa de 1 an închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 420/1999 a Judecătoriei Tecuci. Constată că infracţiunile pentru care a fost condamnat deţinutul prin Sentinţa penală nr. 718/2004 a Judecătoriei Tecuci şi prin Sentinţa penală nr. 718/2004 a Judecătoriei Tecuci sunt concurente. Constată că infracţiunile pentru care a fost condamnat deţinutul prin Sentinţa penală nr. 718/2004 a Judecătoriei Tecuci şi prin Sentinţa penală nr. 420/1999 a Judecătoriei Tecuci sunt concurente. Având în vedere prevederile art. 15 alin. 2 din Constituţia României, republicată, în baza art. 6, art. 44, art. 39 alin. 1 lit. b, art. 40 alin. 1 şi art. 45 alin. 1 din Noul Cod penal, constată că tratamentul sancţionator stabilit de Noul Cod penal pentru pluralitatea de infracţiuni reţinută în sarcina deţinutului este mai favorabil în comparaţie cu tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni reglementat de Vechiul Cod penal (dată fiind pedeapsa rezultantă aplicată deţinutului prin Sentinţa penală nr. 718/2004 a Judecătoriei Tecuci) şi, pe cale de consecinţă, contopeşte cele 3 pedepse (5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea dreptului de a exercita profesia de comerciant, conform art. 66 alin. 1 lit. g din Legea nr. 286/2009, 1 an închisoare şi 3 ani închisoare), aplicând deţinutului pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare şi 5 ani interzicerea dreptului de a exercita profesia de comerciant, conform art. 66 alin. 1 lit. g din Legea nr. 286/2009. Pentru ipoteza în care măsura confiscării de la deţinut a sumei de 38.611.596 ROL, dispusă în baza art. 118 lit. d din Vechiul Cod penal nu a fost executată până la data prezentei, în baza art. 6 alin. 5, raportat la art. 112 alin. 1 lit. e din Noul Cod penal, menţine măsura de siguranţă referitoare la confiscarea acestei sume de bani. În baza art. 40 alin. 3 din Noul Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta perioada deja executată, de la 08.11.2013-la zi. În baza art. 65 alin. 1 din Legea nr. 286/2009, interzice condamnatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prevăzut la art. 66 alin. 1 lit. g din Legea nr. 286/2009, a cărei exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis pe numele condamnatului în baza Sentinţei penale nr. 718/2004 a Judecătoriei Tecuci şi dispune emiterea unui nou mandat aferent pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre. În baza art. 275 alin. 3 Cod proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Hotarare 198/2014 din 03.02.2014