O***** A**** P*** P***** A***** G***** K*******
ReclamantV***** T*****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată, precizată şi completată de reclamantul ORAŞUL AVRIG, prin primar, cu sediul în orş. Avrig, str. Gheorghe Lazăr nr. 10, jud. Sibiu, în contradictoriu cu pârâta V***** T*****, şi în consecinţă: Obligă pârâta să lase reclamantului, în deplină proprietate şi posesie, imobilul teren situat administrativ în orş. Avrig, înscris în cartea funciară nr. 100535 – Avrig, sub A1, cu nr. top. 241/1/2/1, cale de acces în suprafaţă de 35 mp. Obligă pârâta să demoleze anexele aflate pe terenul proprietatea statului român, identificat mai sus, iar, în caz de refuz, autorizează reclamantul să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 1.100 lei. Respinge cererea reconvenţională formulată şi precizată de pârâta-reclamantă reconvenţional V***** T*****, în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvenţional ORAŞUL AVRIG, prin primar. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Hotarare 105/2015 din 11.03.2015Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronun?area asupra cauzei pentru data de 11.03.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.03.2015Având nevoie de timp pentru deliberare amână pronun?area asupra cauzei la data de 04.03.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2015pentru a se lua la cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar şi pentru efectuarea cercetării locale, stabilită pentru data de 24.02.2015, ora 12:00.
Incheiere de sedinta din 28.01.2015în vederea revenirii cu adresă către O.C.P.I.
Incheiere de sedinta din 10.12.2014în vederea depunerii de înscrisuri
Incheiere de sedinta din 19.11.2014pentru a se comunica p0recirarea şi completarea de acţiune către pârâtă în vederea pregătirii apărării faţă de aceasta.
Incheiere de sedinta din 22.10.2014Admite cererea de amânare formulată de avocat VULCAN VIRGILIU-VIOREL
Incheiere de sedinta din 24.09.2014