L**** V*****
InculpatRespinge, ca nefondată, propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului L**** V*****, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Suceava. Dispune punerea în libertate a inculpatului L**** V*****, la expirarea duratei arestării preventive, respectiv la data de 09.08.2014, dacă nu este reţinut, arestat sau deţinut în altă cauză, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 116 din data de 11.06.2014, emis de Tribunalul Suceava în baza încheierii nr. 116 din data de 11.06.2014, pronunţată în dosarul nr. 9865/86/2013. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 31 iulie 2014, ora 12:00.
Incheiere masuri preventive faza de UP 184/2014 din 31.07.2014