P******** D* P* L**** J********** R******
ApelantC***** G*** C****
Intimat InculpatM**** M***** L****
Intimat Parte civilăAdmite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** R****** împotriva sentinţei penale nr. 316/17.10.2014 a Judecătoriei Rădăuţi. Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi în rejudecare: Condamnă pe inculpatul C***** G*** C**** pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin.(1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 6(şase) luni închisoare. În baza art. 67 alin.(1) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.(1) lit. a), b) Cod penal, pe o durată de 1(un) an. În baza art. 65 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.(1) lit. a), b) Cod penal. Obligă inculpatul să-i plătească părţii civile M**** M***** L**** suma de 550 euro, cu titlu de despăgubiri civile. Obligă pe acelaşi inculpat să plătească statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare de la instanţa de fond. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei de faţă. Cheltuielile judiciare din apel avansate de stat, rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, ce seva avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 26.06.2015.
Hotarare 549/2015 din 26.06.2015Amână pronunţarea pentru data de 26.06.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.06.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.06.2015Amână pronunţarea pentru data de 19.06.2015. Pronunţată în şedinţa publică din 12.06.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.06.2015