Dosar 5599/291/2014 din 12.11.2014

infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5599/291/2014
Data dosar:
12.11.2014
Instanta:
Judecătoria Roman
Departament:
-
Obiect:
infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.03.2015 la ora 12:00

    Complet: Amanat Smeu
  • Condamnare

    Pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 şi art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul B*** C**** I***** la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Descontopeşte pedeapsa de 2 ani şi o lună şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal aplicată prin sentinţa penală nr. 5 din 10.01.2014 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 2633/86/2009, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 772 din 18.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava şi repune în individualitatea lor pedepsele de 2 (doi) ani închisoare cu titlu de pedeapsă principală şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal, cu titlu de pedeapsă complementară, pentru complicitate la săvâr?irea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal, art. 233 alin. 1 Cod penal, cu art. 5 Cod penal şi menţine anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de trei luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 594 din 02.11.2004 a Judecătoriei Fălticeni. În temeiul art. 38, art. 39 şi 45 Cod penal, contopeşte pedepsele principale, complementare şi accesorii de mai sus, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pe care o sporeşte cu 1/3 din celelalte pedepse, respectiv cu 9 (nouă) luni, în final pedeapsă de executat 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare, cu titlu de pedeapsă principală, în baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, cu titlu de pedeapsă complementară şi în baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie. Constată că sentinţa din data de 27.10.2008, rămasă definitivă la data de 11.12.2008, pronunţată de Tribunalul Lecco nu a fost recunoscută de o instanţă din Romania. În temeiul art. 112 C.p.p. confiscă autoturismul aflat sub sechestru, marca Iveco Daily cu numărul de înmatriculare B 32 SCU, ridicat de organele de poliţie în baza dovezii seria AB nr. 0018145 (fila 38 dosar u.p.) şi cantitatea de 10000 pachete de ţigări marca Viceroy Red aflate în custodia Biroului Vamal Piatra Neamţ (fila 29 Dosar u.p.). Menţine măsura sechestrului asigurator asupra autoturismul aflat sub sechestru, marca Iveco Daily cu numărul de înmatriculare B 32 SCU, ridicat de organele de poliţie în baza dovezii seria AB nr. 0018145 (fila 38 dosar u.p.). Admite acţiunea civilă şi obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 104.753 lei reprezentând 6.284 lei taxă vamală, 74.662 lei acciză totală şi 23.807 lei TVA. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la data de 10.03.2005 la data de 20.03.2005 şi din 18.12.2014 la zi. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.03.2015.

    Hotarare 108 din 30.03.2015
  • Sedinta din data de 20.03.2015 la ora 09:00

    Complet: C2 Camera preliminară/fond/executare
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 30 martie 2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.03.2015
  • Sedinta din data de 27.02.2015 la ora 09:00

    Complet: Amanat Smeu
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 20 martie 2015, pentru când se va cita inculpatul cu mandat de transfer din Penitenciarul Botoşani, iar partea civilă are TC. Se vor adrese, către Tribunalul Suceava – Secţia penală pentru a comunica copie de pe sentinţa nr.5/10.01.2014 pronunţată în dosarul nr.2633/86/2009 şi modul de rămânere definitivă a acesteia, precum şi către IPJ Timiş, pentru a depune fişa de cazier actualizată a inculpatului.

    Incheiere de sedinta din 27.02.2015
  • Sedinta din data de 18.02.2015 la ora 12:00

    Complet: Amanat Smeu
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 27 februarie 2015, pentru când se va cita inculpatul, cu mandat de transfer din Penitenciarul Botoşani, în Penitenciarul Bacău, iar partea civilă are TC.

    Incheiere de sedinta din 18.02.2015
  • Sedinta din data de 21.01.2015 la ora 12:00

    Complet: Amanat Smeu
  • Încheiere

    Constată legalitatea sesizării instanţei. Dispune începerea judecăţii şi fixează termen de judecată la 18.02.2015.

    Incheiere camera preliminara din 21.01.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD