U***** B*** H*****
InculpatÎn temeiul art.362 alin.2 C.proc.pen. rap. la art.208 C.proc.pen. şi dispoziţiile OUG nr.82/2014 constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul U***** B*** H*****, măsură pe care o menţine. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore, de la comunicare, cu privire la menţinerea măsurii controlului judiciar. În temeiul art.485 alin.1 lit.b C.proc.pen. respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de procuror cu inculpatul U***** B*** H***** la data de 11.11.2014 şi trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, cu privire la soluţia de fond. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.01.2015.
Hotarare 3/2015 din 12.01.2015În temeiul art.395 alin.1 C.proc.pen. repune cauza pe rol, în vederea reaudierii inculpatului şi a verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii controlului judiciar. Acordă termen la data de 12.01.2014, ora 11:00, pentru când se va cita inculpatul, apărătorul din oficiu şi interpretul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.01.2015.
Incheiere de sedinta din 09.01.2015Acorda termen in vederea pronuntarii la data de 09.01.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.01.2015