Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Prin încheierea din 23.04.21018 s-a înlăturat omisiunea vădită
Incheiere indreptare eroare materiala din 23.04.2018În baza art. 278 Cod procedură penală, îndreaptă eroarea materială din minuta, considerentele şi dispozitivul sentinţei penale nr. 61 din 25 iunie 2015 pronunţată în dosarul cu numărul de mai sus al Tribunalului Maramureş, privindu-l pe inculpatul C.A., având ca obiect infracţiunea de dare de mită în sensul că alineatul 4 al minutei şi alineatul 4 al dispozitivului sentinţei penale nr. 61 din 25.06.2015 va avea următorul cuprins: „Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestului preventiv şi anume 4.06.2010 – 3.07.2010 dispusă în sentinţa penală nr. 77/7.03.2012 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei”. Alineatul 45 al considerentelor sentinţei penale va avea următorul cuprins:” Având în vedere că pe parcursul derulării procedurilor, inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 77/2012 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, instanţa a dedus această perioadă, respectiv 4.06.2010 – 3.07.2010 din pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare pe care urmează să o execute în regim de detenţie. ” Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 august 2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 10.08.2015Sentinţa penală nr.61/25.06.2015: Condamnă pe inculpatul CSURKA ATTILA ( pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin.1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 77/7.03.2012 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, definitivă prin decizia penală nr. 1723/R din 6.12.2012 a Curţii de Apel Cluj, pedeapsă pe care o cumulează cu cea aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare. Conform art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestului preventiv şi anume 4.06.2010 – 2.07.2010 dispusă în sentinţa penală nr. 77/7.03.2012 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei. În temeiul art. 290 alin.4 şi 5 Cod penal, confiscă de la inculpat contravaloarea în lei a sumei de 5000 euro, sumă care a făcut obiectul infracţiunii şi îl obligă la plata acestei sume în favoarea statului.În temeiul art. 274 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu Ştef Dan, în cuantum de 200 lei se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 25 iunie 2015.
Hotarare 61/2015 din 25.06.2015în vederea deliberării, amână pronunţarea la 25.06.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2015amânat la lipsa inculpatului, netransferat în instanţă
Incheiere de sedinta din 21.05.2015amânat la cererea apărătorului inculpatului, pt. pregătirea apărării
Incheiere de sedinta din 09.04.2015în vederea administrării probaţiunii testimoniale
Incheiere de sedinta din 12.03.2015amânat raportat la lipsa de procedură cu inculpatul C.A.
Incheiere de sedinta din 12.02.2015Prin încheierea din 13.01.2015: În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul 143/P/2014 din 18.06.2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş privind pe inculpatul CSURKA ATTILA trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin.1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Ksurka Attila şi fixează termen la data de 12.02.2015 pentru când se va cita inculpatul.Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 13.01.2015.
Incheiere camera preliminara din 13.01.2015