D**** (***** M***** M***** R*****
CondamnatÎn temeiul art.528 C.pr.pen., raportat la art.86 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen., admite cererea de reabilitare formulată de petenta condamnată David (fostă Mariş) Mioara - Roxana. Constată intervenită reabilitarea de drept a petentei David (fostă Mariş) Mioara - Roxana din efectele condamnării la pedeapsa rezultantă de 6 (şase) luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform art.81 C.pen. 1969 pe un termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, aplicată acesteia pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor prevăzute de art.6 din Legea nr.241/2005 şi de art.303 din Legea nr.95/2006 raportat la art.302 indice 1 C.pen. 1969, ambele cu aplicarea art.33 lit.a C.pen. de la 1969, prin sentinţa penală nr. 7 din 17.01.2011 pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul 2708/291/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr.531 din 26.05.2011 a Curţii de Apel Bacău, ca urmare a împlinirii termenului de încercare la data de 25.11.2013. În temeiul art. 537 Cod proc. penală dispune efectuarea menţiunii privind intervenirea reabilitării de drept pe hotărârea de condamnare după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Potrivit art. 275 alin. 3 Cod proc. penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru Ministerul Public şi pentru petenta David (fostă Mariş) Mioara - Roxana. Adoptată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 21.01.2015.
Hotarare 17 din 21.01.2015AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 21.01.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii 5714/291/2014 din 16.01.2015