Dosar 574/108/2014 din 20.01.2014

sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 574/108/2014
Data dosar:
20.01.2014
Instanta:
Tribunalul Arad
Departament:
SECTIA PENALA
Obiect:
sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.02.2014 la ora 9:00

    Complet: PS02
  • Soluţionare

    Admite sesizarea comisiei constituită în Penitenciarul Arad pentru aplicarea dispoziţiilor art. 4 din noul Cod penal, privind pe condamnatul V******* C******, deţinut în Penitenciarul Arad, aflat în executarea pedepsei de 18 ani închisoare plus 1 an şi 5 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal, pe o durată de 5 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 150 din 04.04.2006, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosar nr. 5642/2006. În baza art. 6 din Noul Cod Penal raportat la art. 38 şi 39 alin.1 lit. b din Noul Cod Penal, reduce de la 2 ani, la 1 an şi 8 luni închisoare, sporul de pedeapsă aplicat în urma contopirii, menţine dispoziţiile privind revocarea pedepsei de 1 an şi 5 luni închisoare, condamnatul execută 19 (nouăsprezece) ani şi 1 (una) lună închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal, pe o durată de 5 ani. Deduce din pedeapsa aplicată acestuia prin prezenta hotărâre, durata executată de la 13.08.2005, până la zi. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 184/2006 din 16.11.2006, emis de Tribunalul Arad, concomitent cu emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 3 februarie 2014.

    Hotarare 100/2014 din 03.02.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD