P******** D* P* L**** J********** A***
Reprezentant legalP************ A***
Reprezentant legalZ******** C*********
CondamnatÎn temeiul dispoziţiilor art. 595 Cod procedură penală raportat la art. 6 Cod penal, admite sesizarea Comisiei de evaluare a aplicării incidenţei legii penale mai favorabile, constituite în baza H.G. 863/2013 în cadrul Penitenciarului Arad, privind pe condamnatul Z******** C*********, în prezent în executarea pedepsei în P************ A***. În temeiul dispoziţiilor art. 6 alineat 6 cu aplicarea art. 66 Cod penal constată reducerea perioadei maxime de aplicare a pedepsei complementare a dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Menţine condamnarea la pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare, aplicată condamnatului Z******** C********* pentru comiterea infracţiunilor de viol, de fals privind identitatea şi de complicitate la furt calificat prevăzute de art. 197 alineat 1, alineat 3 teza a III-a Cod Penal 1969, cu aplicarea art. 41 alineat 2 Cod Penal 1969 şi art. 37 litera b) Cod Penal 1969, art. 293 alineat 1 Cod Penal 1969, cu aplicarea art. 37 litera b) Cod Penal 1969, şi art. 26 Cod Penal 1969 raportat la art. 208 alineat 1, 209 alineat 1 literele a,g,i Cod Penal 1969, cu aplicarea art. 37 litera b) Cod Penal 1969, dispusă ca urmare a contopirii pedepselor anterioare prin sentinţa penală nr. 555/16.03.2010 a Judecătoriei Arad, definitivă prin nerecurare, în cadrul dosarului cu nr. 1854/55/2010. Reduce durata aplicării pedepsei complementare la durata maximă de 5 ani, astfel că în baza art. 66 alineat 1 litera a), b) şi d) Cod Penal aplică condamnatului Z******** C********* pedepsele complementare ale interzicerii dreptului de a alege, de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal 1969 condamnatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod Penal 1969. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii, a arestului preventiv şi perioada deja executată din data de 07.12.2005 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei cu numărul 599/2010 din 07.04.2010 al Judecătoriei Arad emis în dosarul nr. 1854/55/2010 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei sentinţe. În baza art. 275 alin. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 25 iunie 2014. Preşedinte
Hotarare 1708/2014 din 25.06.2014T:25.06.2014 pentru a se cunoaşte soluţia dată în dosarul nr. 16/HP/2014 aflatăpe rolul ÎCCJ.
Incheiere de sedinta din 28.05.2014Incheiere de suspendare conform disp. art. 476 alineat 4 cod procedură penală, până la solu?ionarea cauzei cu nr. 1/1/HP/2014, cu termen la data de 14.04.2014
Incheiere suspendare din 12.03.2014