I**** A*****
InculpatP******* I**
InculpatL****** V*******
Parte civilăI**** G***
Parte responsabilă civilmenteI**** I*****
Parte responsabilă civilmenteÎn temeiul art. 386 C.pr.pen. respinge cererile de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de „omor”, prev. de art. 188 C.pen. în infracţiunea de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”, prev. de art. 195 C.pen., formulate de inculpaţi prin apărători , şi în consecinţă: I. în temeiul art.188 alin.l C.pen.cu art. 77 lit.d C.pen. şi art. 41 alin.1 C.pen. pentru săvârşirea infracţiunii de „omor" condamnă pe inculpatul PETRIŞOR , la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare şi 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, prev. de art.66 lit. a,b,d C.pen. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege. In temeiul art. 399 C.pr.pen. menţine starea de arest. În temeiul art.72 C.pen. compută din pedeapsa aplicată durata executată deja prin reţinere şi arest preventiv începând cu data de 19.11.2014 la zi. II. în temeiul art.115 pct.2 lit.b C.pen., art. 125 alin.2 teza a II-a C.pen. dispune luarea măsurii educative privative de libertate şi dispune internarea într-un centru de detenţie pe o perioadă de 7 (şapte) ani a inculpatului minor I**** A*****, , pentru săvârşirea infracţiunii de „ omor", prev. de art. 188 C.pen.cu art. 113 C.pen. În temeiul art.72 C.pen. compută din măsura educativă privativă de libertate, reţinerea de 24 de ore şi arestul preventiv, începând cu data de 19.11.2014 la zi. În temeiul art. 399 alin.3 lit.d C.pr.pen dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului minor la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 399 alin.1 C.pr.pen. menţine măsura arestului preventiv a inculpatului minor. În temeiul art.20, 397 C.pr.pen. art. 1357 C.civ., admite pretenţii civile formulate de partea civilă L****** V******* şi în consecinţă obligă pe inculpaţi în solidar, pe inculpatul minor în solidar cu părţile responsabile civilmente I**** G*** şi I**** I***** să plătească acestei părţi civile suma de 20.000 lei RON din care 10.000 lei cu titlu de daune materiale şi 10.000 RON cu titlu de daune morale. În temeiul art.19, 397 C.pr.pen. art.1357 C.civ., cu art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată, admite pretenţii civile formulate de părţile civile: Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, şi Serviciul de Ambulanţă Bacău şi în consecinţă: Obligă pe inculpaţi în solidar, pe inculpatul minor în solidar cu părţile responsabile civilmente I**** G*** şi I**** I***** să achite suma de: - 605,6 RON către Serviciul de Ambulanţă Bacău reprezentând contravaloarea transportului persoanei vătămate Vlasie Viorel; - 2928,75 RON către Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău cu titlu de cheltuieli de spitalizare reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate aceleiaşi persoane vătămate. Constată că Spitalul POLIMED Podu Turcului nu a formulat prezenţii în cauză. În temeiul art. 162 C.pr.pen. dispune păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului, aflate şi înregistrate în Registrul de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Bacău la nr. 44/04.12.2014 până la soluţionarea definitivă a cauzei după care se vor distruge., În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpaţii P******* I** şi I**** A*****, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Constată că inculpatul I**** A***** a avut apărător ales iar inculpatul P******* I** a avut apărător desemnat din oficiu. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu va fi suportat din fondurile MJLC. În temeiul art. 274 alin.2,4 C.pr.pen. obligă pe fiecare inculpat, pe inculpatul minor în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata a câte 1.000 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care s-au inclus cheltuielile judiciare de 800 lei RON efectuate pe parcursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 08.06.2015
Hotarare 265/2015 din 08.06.2015DIN LIPSA DE TIMP PENTRU DELIBERARE AMANA PRONUNTAREA PENTRU 08.06.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.06.2015pt. audiere martori
Incheiere de sedinta din 07.05.2015În baza art. 208 din C.p.p. menţine starea de arest preventiv a inculpaţilor I**** A***** şi P******* I**, arestaţi în baza mandatului de arestare preventivă nr. 94 şi 95 din 20.11.2014 emise de Tribunalul Bacău. Constată că inculpatul I**** A***** a avut apărător ales. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 23.04.2015, ora 10,09.
Incheiere de sedinta din 23.04.2015PENTRU VERIFICAREA STARII DE AREST T 23.04.2015 C6SPECIAL PENTRU AUDIEREA MARTORILOR T 07.05.2015 C6D
Incheiere de sedinta din 16.04.2015În baza art. 208 din C.p.p. menţine starea de arest preventiv a inculpaţilor I**** A***** şi P******* I**, arestaţi în baza mandatului de arestare preventivă nr. 94 şi 95 din 20.11.2014 emise de Tribunalul Bacău. Constată că inculpatul I**** A***** a avut apărător ales. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 06.03.2015.
Incheiere de sedinta din 06.03.2015AP PENTRU 06.03.2015 PENTRU ART 208 CPP PENTRU CITAREA MARTORILOR T 16.04.2015 C6D
Incheiere de sedinta din 05.03.2015PENTRU ADMINISTRAREA PROBATORIULUI T 05.03.2015 C6D
Incheiere de sedinta din 05.02.2015în temeiul art. 208 cpp menţine arestul preventiv al celor doi inculpaţi.
Incheiere de sedinta din 28.01.2015termen 05.02.2015 ora 9.00 C6 special, angajare apărător În baza art. 208 al. 5 din C.p.p. menţine starea de arest preventiv a inculpaţilor: I**** A***** şi P******* I**, arestaţi în baza mandatului de arestare preventivă nr. 94 şi 95 din 20.11.2014 emise de Tribunalul Bacău. Constată că inculpatul I**** A***** avut apărător ales. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 28.01.2015.
Incheiere de sedinta din 27.01.2015În baza art. 346 al. (2) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 592/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău privind pe inculpatul I**** A*****, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de infracţiunii de omor, faptă prev. de art. 188 al.1 C.pen. cu aplicarea art. 113 al. 3 C.pen. şi pe inculpatul P******* I**, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de infracţiunii de omor, faptă prev. de art. 188 al.1 C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 şi 77 lit. d C.pen.. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii I**** A***** şi P******* I** şi acordă termen de judecată pe fondul cauzei la data de 27.01.2015, ora 09:00, C6 - direct, pentru când se citează inculpaţii cu aducere din Penitenciarul Bacău sau la adresa de domiciliu şi încunoştinţează avocaţii desemnaţi din oficiu ai acestora, de asemenea, se citează părţile civile şi părţile responsabile civilmente. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 06.01.2015.
Incheiere camera preliminara 2/2015 din 06.01.2015În baza art. 207 al. 2 din C.p.p. menţine starea de arest a inculpaţilor I**** A***** şi P******* I**, arestaţi în baza mandatului de arestare preventivă nr. 94 şi 95 din 20.11.2014 emise de Tribunalul Bacău. Constată că inculpaţii au avut apărători desemnaţi din oficiu. . Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru inculpatul P******* I** şi de la comunicare pentru inculpatul I**** A*****. Pronunţată în cameră de consiliu azi 05.01.2015 în prezenţa inculpatului P******* I** arestat preventiv, ora 11:00.
Incheiere camera preliminara din 05.01.2015În baza art. 207 al. 2 din C.p.p. menţine starea de arest a inculpaţilor I**** A***** şi P******* I**. Constată că inculpaţii au avut apărători desemnaţi din oficiu. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în cameră de consiliu azi 09.12.2014 în prezenţa inculpaţilor arestaţi preventiv, ora 11,00.
Incheiere camera preliminara din 09.12.2014