Dosar 5827/99/2014 din 19.06.2014

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5827/99/2014
Data dosar:
19.06.2014
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
Secţia II civilă de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.10.2022 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Alte soluţii

    Aprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar S****** S***. În temeiul art. 132 alin.2 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, Închide procedura insolvenţei debitoarei SC TRANGYW INDUSTRY SRL şi dispune radierea acesteia din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei sentinţe direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare in BPI, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Iasi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.10.2022.

    Hotarare 612/2022 din 12.10.2022
  • Sedinta din data de 28.09.2022 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 12.10.2022 ora 9:00 pentru discutarea închiderii procedurii

    Incheiere de sedinta din 28.09.2022
  • Sedinta din data de 11.05.2022 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 28.09.2022 pentru continuarea procedurii de recuperare a creanţelor

    Incheiere de sedinta din 11.05.2022
  • Sedinta din data de 02.02.2022 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la 11.05.2022 în vederea continuării procedurii de recuperare a crean?elor

    Incheiere de sedinta din 02.02.2022
  • Sedinta din data de 20.10.2021 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă termen la data de 2.02.2022 pentru continuarea recuperării creanţelor debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 20.10.2021
  • Sedinta din data de 26.05.2021 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 20.10.2021, în vederea efectuării demersurilor de identificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 26.05.2021
  • Sedinta din data de 17.02.2021 la ora 09:30

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 26.05.2021, în vederea recuperării bunurilor apar?inând debitoarei şi pentru valorificarea bunurilor mobile ale acesteia.

    Incheiere de sedinta din 17.02.2021
  • Sedinta din data de 21.10.2020 la ora 09:30

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 17.02.2021, în vederea continuării valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei şi pentru recuperarea creanţelor.

    Incheiere de sedinta din 21.10.2020
  • Sedinta din data de 26.06.2020 la ora 10:30

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 21.10.2020, pentru continuarea procedurii, în vederea recuperării creanţelor.

    Incheiere de sedinta din 26.06.2020
  • Sedinta din data de 08.04.2020 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Stare de urgenta

    „Conform art. 42 alin. 6 din Decretul Pre?edintelui României privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României, nr. 195/ 16.03.2020, constată suspendată de drept, pe durata stării de urgen?ă, judecata cauzei. Conform art. 42 al. 8 din Decret, după încetarea stării de urgen?ă judecata cauzei va fi reluată din oficiu, iar în termen de 10 zile de la reluarea activită?ii instan?a de judecată va fixa termen de judecată.”

  • Sedinta din data de 15.01.2020 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    acordă un nou termen de judecată in vederea solu?ionării litigiilor in care debitoarea are calitatea de parte şi pentru recuperarea creantelor

    Incheiere de sedinta din 15.01.2020
  • Sedinta din data de 18.09.2019 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    acordă un nou termen de judecată in vederea solu?ionării litigiilor în care debitoarea are calitatea de parte

    Incheiere de sedinta din 18.09.2019
  • Sedinta din data de 08.05.2019 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    acordă un nou termen de judecată in vederea soluţionării litigiilor in care debitoarea are calitate de parte

    Incheiere de sedinta din 08.05.2019
  • Sedinta din data de 13.02.2019 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    acordă un nou termen de judecată în vederea soluţionării dosarelor in care debitoarea are clitatea de parte şi continuării procedurii de valorificare a bunurilor apartinand debitoarei

    Incheiere de sedinta din 13.02.2019
  • Sedinta din data de 31.10.2018 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii de valorificare şi în vederea soluţionării litigiilor în care este parte debitoarea, amână cauza la data de 13.02.2019.

    Incheiere de sedinta din 31.10.2018
  • Sedinta din data de 20.06.2018 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării litigiilor în care este parte debitoarea şi pentru identificarea şi valorificarea bunurilor aparţinând debitoarei, amână cauza la data de 31.10.2018.

    Incheiere de sedinta din 20.06.2018
  • Sedinta din data de 28.03.2018 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    Pentru recuperarea creanţelor şi în vederea soluţionării litigiilor în care este parte debitoarea, amână cauza la data de 20.06.2018.

    Incheiere de sedinta din 28.03.2018
  • Sedinta din data de 13.12.2017 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    În vederea recuperării creanţelor şi soluţionării litigiilor în care este parte debitoarea, amână cauza la data de 28.03.2018.

    Incheiere de sedinta din 13.12.2017
  • Sedinta din data de 20.09.2017 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii de valorificare, recuperarea creanţelor şi soluţionarea litigiilor în care este parte debitoarea, amână cauza la data de 13.12.2017.

    Incheiere de sedinta din 20.09.2017
  • Sedinta din data de 10.05.2017 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 20.09.2017 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 10.05.2017
  • Sedinta din data de 01.02.2017 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    termen la 10.05.2017 pentru continuare procedură

    Incheiere de sedinta din 01.02.2017
  • Sedinta din data de 05.10.2016 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 05.10.2016
  • Sedinta din data de 01.06.2016 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 01.06.2016
  • Sedinta din data de 24.02.2016 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    confirmă lichidatorul judiciar

    Incheiere de sedinta secreta 51/2016 din 24.02.2016
  • Sedinta din data de 24.02.2016 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 24.02.2016
  • Sedinta din data de 21.10.2015 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    deschide impotriva debitoarei procedura generală a falimentului. stabileste termen pentru consolidarea tabelului

    Hotarare intermediara 1591/2015 din 21.10.2015
  • Sedinta din data de 10.06.2015 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    confirma administratorul judiciar

    Incheiere de sedinta secreta 157/2015 din 10.06.2015
  • Sedinta din data de 10.06.2015 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 10.06.2015
  • Sedinta din data de 04.02.2015 la ora 09:00

    Complet: com S2 fal
  • Amână cauza

    admite cererea. deschide impotriva debitoarei procedura simplificata lichidator judiciar provizoriu pe S****** S***. Stabileste termen pentru definitivare tabel la 10.06.2015

    Hotarare intermediara 225/2015 din 04.02.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD